Orașul promis

Epuizat din stoc
SKU
a202509
33.30 LEI
Pe scurt

Pendulând între dezamăgire și nesiguranță, între debusolare și dezabuzare, între suferință și disperare, între vis și realitate, fata din roman, Ileana, nu prea are între ce să aleagă. Pentru că orice ar alege e rău și orice ar face e și mai rău. De aceea e și condamnată la inacțiune, devenind prizoniera unui destin nemilos. De care nu e capabilă să se rupă și pe care nu poate să-l schimbe, cu toate că face câteva încercări în acest sens, adevărat că timide. După ce eșuează în câteva tentative de a-și recăpăta libertatea, personajul – narator preferă să aștepte. Să aștepte ca drama pe care o trăiește să ia (de la sine) o altă turnură, poate nu neapărat una fericită, dar o altă turnură. Dar asta nu se întâmplă și atunci durerea mocnită se transformă în suferință, iar drama, într-o tragedie.

Începutul oniric și finalul realist al romanului sunt ca două paranteze între care Ileana își conștientizează abandonul. Ceea ce se anunța a fi un roman realist sau post-realist se transformă într-o narațiune alegorică. Situat între Carlos Fuentes și Ovidiu Nimigean, romanul Valentinei Șcerbani redă, într-un limbaj îmbibat de poezie, povestea unei pierderi. Un roman pur și simplu răscolitor.  Dumitru CRUDU

Mai multe informații
EdituraTracus Arte
ISBN 978-606-023-113-4
Număr de pagini 138
Data apariției 2019
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsOrașul promis
Rating-ul tău