Skip to the beginning of the images gallery

Ore, zile, ani de prietenie. Corespondenţă Ion Pop - Mircea Zaciu (1964-2000)

Epuizat din stoc

SKU

a216877

74.00 LEI

Pe scurt

ION POP (n. 1 iulie 1941, Mireşu Mare, jud. Maramureş). A fost profesor la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1964-2007). A condus, ca redactor-şef şi director, revista studenţească de cultură Echinox (1969-1983). A lucrat ca asistent asociat la Universitatea Sorbonne Nouvelle-Paris 3 (1973-1976), iar între anii 1990-1993 a activat ca director al Centrului Cultural Român din capitala Franţei. La 26 noiembrie 2015 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pe anii 1973, 1979, 1985, 2001. Premiul Academiei Române (1985). Premiul Naţional al Uniunii Scriitorilor din România (2012). Poezie: Propuneri pentru o fântână (1966); Biata mea cuminţenie (1969); Gramatică târzie (1977); Soarele şi uitarea (1985); Amânarea generală (1990); Descoperirea ochiului (2002); Elegii în ofensivă (2003); Litere şi albine (2010); În faţa mării (2011); Casa scărilor (2015); Poeme: 1966-2011 (2015); Lista de aşteptare (2019). Critică şi istorie literară: Avangardismul poetic românesc (1969); Poezia unei generaţii (1973); Nichita Stănescu. Spaţiul şi măştile peziei (1980; 2011); Lucian Blaga. Universul liric (1981); Lecturi fragmentare (1983); Jocul poeziei (1985); Avangarda în literatura română (1990; 2017); A scrie şi a fi. Ilarie Voronca şi metamorfozele poeziei (1993); Gellu Naum. Poezia contra literaturii (2001); Viaţă şi texte (2001); Lucian Blaga în 10 poeme (2004); Introducere în avangarda literară românească (2007); „Echinox”. Vocile poeziei (2008); Din avangardă spre ariergardă (2010); Scara din bibliotecă (2013); Poezia românească neomodernistă (2018); Cărţi la alegere. Poeţi şi poezie (2020). Publicistică: Ore franceze (I: 1979, II: 2002), Interviuri. Între biografie şi bibliografie (2011), Dezordinea de zi (2012). Traduceri: (volume) din Georges Poulet, Jean Starobinski, Gérard Genette, Tzvetan Todorov, Eugène Ionesco, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Paul Ricoeur, Benjamin Fondane, Paul Morand. A coordonat Dicţionarul analitic de opere literare româneşti (4 vol. 1998-2003, ediţie definitivă 2007). A realizat o antologie a avangardei literare româneşti, La réhabilitation du rêve, Paris-Bucureşti, 2006, şi antologia Avangarda românească, în colecţia de „Opere fundamentale” a Academiei Române, Bucureşti, 2015. A coordonat revista Caietele avangardei, editată de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. A prefaţat şi îngrijit numeroase ediţii din poeţii avangardişti români şi de poezie românească actuală.

* * *

MIRCEA ZACIU (27 august 1928, Oradea – 21 martie 2000, Cluj-Napoca) este un important critic şi istoric literar român. Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj (1952) şi doctor în Litere (1967), a fost decan al aceleiaşi facultăţi între 1962 şi 1966. În perioada 1967-1970 a fost şeful Catedrei de literatură română contemporană şi teoria literaturii, lector la Universităţile din Köln, Bonn si Aachen, unde a predat limba şi literatura română. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1956), din al cărui Consiliu de Conducere a făcut parte timp de trei legislaturi, membru în Comitetul Director al Uniunii între anii 1990 şi 1995, a devenit membru de onoare al Academiei Române (1997). Din 1972 până în 1985, a coordonat colecţia „Restituiri” a Editurii Dacia. A debutat în ziarul Ecoul, cu un medalion despre Duiliu Zamfirescu (1944), şi cu proză în revista Flacăra (1948). Scenariul Amiaza unei revoluţii reprezintă debutul editorial (1954). Volume: Ion Agârbiceanu (1964; 1972); Nuvela românească (1965); Masca geniului (1967); Glose (1970); Colaje (1972); Ordinea şi aventura (1973); Bivuac (1974); Lecturi şi zile (1975); Teritorii (1976); Alte lecturi şi alte zile, (1978); Lancea lui Ahile (1980); Cu cărţile pe masă (1981); Viaticum (1983; 1998); Jurnal, I-IV (1993-1998); Clasici şi contemporani (1994); Ca o imensă scenă, Transilvania... (1996; 2018); Scrisori nimănui (1996); Departe, aproape (1998); Jucătorul de rezervă (2000); Mircea Zaciu, Ion Brad, Dialog epistolar, îngr. şi pref. Maria Cordoneanu (2003); Mircea Zaciu, Octavian Şchiau, Corespondenţă (1956-2000), o carte gândită şi alcătuită de Ilie Rad (2015); Interviuri (2007). În colaborare: Cu bilet circular. O antologie posibilă a schiţei româneşti, pref. edit., Cluj-Napoca (1974); Scriitori români. Mic dicţionar (1978); Ceasuri de seară cu Ion Agârbiceanu (1982); Liviu Rebreanu după un veac (1985); Dicţionarul scriitorilor români, I-IV (1995-2002); Dicţionarul esenţial al scriitorilor români (2000).

Detalii

Când se împlineau, în 2018, nouăzeci de ani de la naşterea profesorului Mircea Zaciu – şi trecuseră, din nefericire, aproape două decenii de la neaşteptata sa stingere – m-am gândit că un omagiu potrivit luminoasei sale memorii ar putea fi publicarea corespondenţei schimbate între noi în perioada 1964-2000, adică din momentul în care îmi începeam cariera universitară până la plecarea Dincolo a marelui meu mentor şi prieten. Fiindcă, recitind multele epistole adunate în timp, mi-am dat seama că ele ar putea contribui la îmbogăţirea şi nuanţarea portretului său intelectual şi uman, putînd depune o mărturie, fie şi parţial, despre o epocă sau, mai exact, despre două epoci trăite în dialog în spaţiul naţional comun, dar mai ales – într-o expresivă simetrie – în Germania şi Franţa de dinainte şi de după căderea comunismului.
Şi vârsta, şi experienţa culturală făceau diferenţa între cei doi corespondenţi –, unul într-o îndreptăţită postură de maestru, celălalt, de discipol şi ucenic –, însă deschişi, ambii, unei comunicări tot mai libere şi sincere, întemeiate pe un fond afectiv înrudit şi pe principii etice comune în esenţă, care au permis depăşirea, sub semnul prieteniei fără de vârstă, a multor convenţii rigid academice. Primul s-a arătat dispus de la început să asculte şi să profite de „lecţiile” Profesorului în care avea deplină încredere şi căruia îi datora enorm, începând cu ultimii ani de studiu la Filologia clujeană, apoi după reţinerea, la propunerea acestuia, ca preparator la Catedra de Literatură română în toamna anului 1964. Pentru el, Mircea Zaciu a fost un adevărat model şi a rămas aşa până în anii târzii, când formula „prieteniei exigente”, în care a crezut mereu, i-a dat suficient curaj pentru a cuteza şi câte o „replică”, a propune nuanţări şi corecturi de atitudine în schimbul de păreri şi de idei de pe parcurs, cu gândul că o autentică prietenie nu trebuie să fie afectată de convenienţe conjuncturale. Al doilea era desigur mai în măsură să împărtăşească judecăţi şi concluzii de la înălţimea unei alte experienţe de viaţă, mărturisindu-se chiar pasionat de spectacolul lumii din jur, în binele şi în răul ei, înzestrat cu un simţ rar al observaţiei mediilor şi psihologiilor, dar şi cu o experienţă de lectură şi de reflecţie mult mai bogate decât ale „învăţăcelului”. […]
Orele, zilele, anii acestei prietenii pe care am promis să nu o trădez niciodată meritau o asemenea limpezire. Din marea cutie poştală şi în care s-au adunat şi din care s-au pierdut puţine mesaje (am lăsat deoparte, voluntar, doar rândurile trimise ocazional, oarecum convenţionale, rămase pe ilustrate expediate din diversele locuri vizitate) le retrimit acum spre alţi destinatari, cu speranţa că vor găsi în ele măcar câteva urme de viaţă adevărată. (Ion Pop)

Mai multe informații