Pacea în istorie

în stoc
SKU
a255602
42.00 LEI
Pe scurt

O istorie a păcii din antichitate până astăzi. Profesorul Mihai Manea ne poartă cu grație prin istoria omenirii. O istorie a războiului și a păcii. O lectură stimulatoare și incitantă.

„Cartea aceasta începe cu o confesiune – am dorit mereu să scriu o istorie a relațiilor internaționale pe înțelesul tuturor sau o carte despre pace și război. Și aceasta pentru că diplomația între război și pace poate explica atât de multe dintre evenimentele istorice.

În același timp, aș dori să precizez că una dintre operele artistice, care m-au impresionat mereu, de fiecare dată când am privit-o, este Triumful morții, realizată în ulei de pictorul flamand Pieter Bruegel cel Bătrân, datând din circa 1562 și care se află la celebrul muzeu Prado din Madrid. Acolo, artistul evocă într-o alegorie a războiului și a mizeriei omului o atmosferă teribilă, provocată de război și consecințele sale cumplite. Pornind de aici, cred, încă o dată, că pacea se impune în chip absolut și în prezent în lume, că aceasta este necesară și astăzi, mai ales, pentru a eradica rădăcina răului, reprezentat de război.” MIHAI MANEA

Mai multe informații
EdituraCetatea de Scaun
ISBN 9786065375857
Număr de pagini 228
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2023
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsPacea în istorie
Rating-ul tău

O istorie a păcii din antichitate până astăzi. Profesorul Mihai Manea ne poartă cu grație prin istoria omenirii. O istorie a războiului și a păcii. O lectură stimulatoare și incitantă.

„Cartea aceasta începe cu o confesiune – am dorit mereu să scriu o istorie a relațiilor internaționale pe înțelesul tuturor sau o carte despre pace și război. Și aceasta pentru că diplomația între război și pace poate explica atât de multe dintre evenimentele istorice.

În același timp, aș dori să precizez că una dintre operele artistice, care m-au impresionat mereu, de fiecare dată când am privit-o, este Triumful morții, realizată în ulei de pictorul flamand Pieter Bruegel cel Bătrân, datând din circa 1562 și care se află la celebrul muzeu Prado din Madrid. Acolo, artistul evocă într-o alegorie a războiului și a mizeriei omului o atmosferă teribilă, provocată de război și consecințele sale cumplite. Pornind de aici, cred, încă o dată, că pacea se impune în chip absolut și în prezent în lume, că aceasta este necesară și astăzi, mai ales, pentru a eradica rădăcina răului, reprezentat de război.

În tradiția creștină se vorbește, pornind de la ultima carte a Noului TestamentRevelația lui Iisus Hristos după Ioan de Patmos, capitolul 6, versetele 1-8, despre cei patru călăreți (cavaleri) ai Apocalipsei. Cu toate că interpretările nu contenesc cu referire la aceste personaje, în general, se apreciază că cei patru simbolizează Boala – calul alb, Războiul – calul roșu, Foametea – calul negru și, respectiv, Moartea – calul gălbui sau verde.

În același timp, scriind aceste rânduri mă aflu sub impactul emoțional al desfășurării războiului din Ucraina, denumit cu cinism la Moscova „o operațiune militară specială”– la data când finalizez această carte de peste 125 zile, dezlănțuit de Vladimir Putin, în numele unui proiect „imperial” al Federației Ruse, cu scopul de a reface sub o formă sau alta Uniunea Sovietică, a cărui dispariție Putin o denumește cel mai mare șoc geopolitic al secolului al XX-lea. Războiul din Ucraina, aduce distrugeri înfiorătoare, masacre teribile ale civililor, confruntări militare dure, un potop de sancțiuni la nivel internațional vizând Rusia ca niciodată în istorie, cel mai mare număr de refugiați civili din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace – 4,6 milioane de oameni, o repoziționare a N.A.T.O față de Rusia, dar și cea mai mare lovitură de la al Doilea Război Mondial dată de Rusia arhitecturii de securitate a Europei zilelor noastre și a cărei proporții, față de războiul din fosta Iugoslavie din ultimul deceniu al secolului trecut, pare doar o poveste, desigur, tragică.” MIHAI MANEA