Paideuma. Schita a unei filosofii a culturii

Paideuma occidentală se caracterizează prin urmare printr-o „furie organizată”, prin permanenta vigoare a efectului ei; paideuma orientală, prin alternanţa bruscă de calm răbdător şi extaz sălbatic, adică printr-o turbare neînfrînată. Aceasta din urmă este de o forţă incomparabil mai mare decît cea dintîi.

„Paideuma” este, după Frobenius, „transcendenţa mediului, devenită chip prin oameni”.

Frobenius îşi corectează pe parcursul cercetării schemele de interpretare a legilor dialecticii desfăşurării acestui proces de difuziune, şi nu doar în Paideuma găsim afirmată ideea că nu Orientul a trimis spre Apus cultură, ci că Europa vestică, Franţa şi Spania de azi, au generat pe teritoriile ei prima cultură, a paleoliticului, migrată apoi în Africa, unde ea se mai decelează şi azi ca formă paideumatică vie, producătoare a unei mitologii ce se regăseşte apoi, reîmprumutată vestului care a făcut-o să cuprindă Orientul, de către acelaşi Orient dornic prin milenii să-şi plătească datoria.