Patrie romana, tara de eroi!
…Si tineti mana intinsa cand fluturati esarfele galbene!!! Si la semnul meu, ridicati placutele! (pauza scurta)…Si, Aplugaritei, esti in coltul laurului, tu practic inchizi frunza, desteptule, se filmeaza de sus si daca esti mototol nu se vede bine, ce naiba, se filmeaza de sus, clasa a cincea!… — I-a cazut stema de pe centura si n-o gaseste, tovarasu’ diriginte…
Hai, clasa a cincea, tovarasii se uita, detasamentul nostru tre’ sa faca impresie buna… (pauza mai lunga, in care profesorul a scos din buzunar o batista imensa, a despaturit-o tacticos si s-a sters pe frunte), si la lectia deschisa sa nu uitati de cartofii de la Zorile Noi. Tu, Luminita (din nou batista in scena), cand te intreaba tovarasii de la partid sa le spui frumos ca noi, colectivul clasei noastre, ne am evidentiat prin 15 zile de practica agricola si am recoltat mai bine de 10 hectare de cartofi ajutand astfel la bunul mers al productiei… si era sa uit, cine se ocupa, chiar tu, Paula, ca esti comandanta, abonamentele la Cutezatorii
Stii tu, ca toti aveti, ce naiba, mai, clasa a cincea, si stati drepti ca mai avem de facut si porumbelu’ pacii!…
Demersul meu de a scrie despre pionieri si istorie a pornit dintr-un amestec de provocari, pasiuni si controverse, dar si amintiri. Intelegeam, ca majoritatea congenerilor mei de altfel, atat cat se putea din comunismul anilor ’70–’80: lectii la lampa cu gaz, uniforma si activitati pionieresti, bentite si matricole, planuri de activitate, manuale uzate cu pagini lipsa, liste nesfarsite de lecturi suplimentare si ore de cor, frig, cozi dar si nostalgii concretizate in inghetata Polar, metisul Azorel, polonezi care aruncau cu bomboane din rulote albe, taberele de la Navodari, cetati imaginare demne de Ciresari… Si bineinteles, ca si ceilalti purtatori ai cravatei rosii, nu problematizam punerea mea in dependenta sine qua non fata de vreun sistem.
Stiam ca sunt un copil al comunismului, iar previzibilitatea cu care teoretic se intamplau lucrurile atunci mi se parea a fi normalitate: pur si simplu ti se trasa viata dupa un cursus honorum bine stabilit, respectiv te nasteai, copilareai putin si prin crese, pentru ca evident parintii tai erau integrati in campul muncii, situatia se repeta nesmintit si la gradinita sau camin — moment in care incepeai sa realizezi involuntar ca mai exista si Partidul care te vegheaza si chiar si cineva care te iubeste neconditionat si cu a carui fotografie ajungeai sa te familiarizezi —, apoi incepeai scoala, cand deveneai practic un numar (cel de pe matricola), gimnaziul, liceul cu treptele aferente si, daca aveai si putin noroc, facultatea.
| Editura | Curtea Veche |
|---|---|
| ISBN | 978-606-588-767-1 |
| Număr de pagini | 464 |
| Formatul cărţii | 13x20 |
| Tip copertă | brosata |
| Data apariției | 2014 |