Pe drumul către o antropologie balcanică - Repere de antropologie socio-culturală în nordul Greciei

Epuizat din stoc
SKU
a144946
33.30 LEI
Pe scurt

Volumul de faţă are dublu scop. Încearcă să ofere cititorului, specialist sau nu, o cât mai completă experienţă antropologică, ca obiectiv principal. Ca obiectiv secundar, prefigurarea unei antropologii balcanice, ca demers ştiinţific autonom în cadrul consacrat al antropologiei sociale şi culturale. Cele două obiective s-au configurat împreună, de-a lungul a patru ani şi jumătate de studiu şi teren antropologic, din toamna anului 2011 până la începutul anului 2016. De aceea, nu se poate spune că experienţa antropologică anunţată urmează să se închege pe căile epistemice ale unei antropologii balcanice. Experienţa urmează să aibă loc, la modul concret, pe calea unor priviri orientate din perspective diferite asupra aceluiaşi obiect, fenomenul socio-cultural dintr-o zonă de graniţă din nordul Greciei. Acest procedeu are şi efectul că volumul va putea fi consultat de un public larg; deşi textele cuprinse în partea cu articole ştiinţifice sunt cu adevărat inteligibile unui cititor specializat, celelalte texte, din părţile de cronică, reportaj şi jurnal, plus penultimul text, care depăşeşte cadrul spaţial precizat, vin să extindă aria de inteligibilitate. Experienţa va avea succes dacă la capătul lecturii cititorul va dobândi o impresie rezumată ca „am fost acolo”.

Mai multe informații
EdituraEikon
ISBN 978-606-711-454-6
Număr de pagini 270
Formatul cărţii 200 X 130 mm
Tip copertă Paperback
Data apariției 2016
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsPe drumul către o antropologie balcanică - Repere de antropologie socio-culturală în nordul Greciei
Rating-ul tău