Pe urmele țărilor dispărute

în stoc
SKU
a205618
79.00 LEI
Pe scurt

Regatele se nasc, apoi dispar tot așa de repede cum au apărut. În cartea sa, Bjørn Berge reînvie istoria ținuturilor disparute și invită cititorii într-o călatorie de explorare către cele mai îndepartate colțuri ale lumii, purtându-i prin junglă și deșert, prin orașe vibrând de viață, dar și prin stepe pustii. Autorul relatează istoria unor țări care au existat pentru scurt timp, o lună, un deceniu, câteva zeci de ani, în perioada dintre 1840-1970 și a căror existență a fost curmată subit. Tarâmurile poartă nume enigmatice: Heligoland, Tripolitania sau Manciuko, misteriosul stat care a existat din 1932 până în 1945, ori Allenstein, stat întemeiat în 1920.

Prin intermediul hărților și timbrelor, în cartea Pe urmele țărilor dispărute geografia devine tangibilă, iar istoria vie. Relatările sunt presărate cu anecdote și confesiuni ale martorilor oculari, cuprinzând fragmente din istorisirile lui Knut Hamsun din timpul călătoriei sale pe teritoriul ce avea să devină ulterior colonia Batum sau ale lui Antoine de Saint-Exupéry care a fost pilot poștal în Capul Juby.

Bjørn Berge (n. 1954) activează ca arhitect și cercetator în cadrul biroului Gaia Lista, Norvegia. A scris și publicat numeroase articole și cărți despre arhitectură și ecologie. În limba engleză, a publicat The Ecology of Building Materials.

Mai multe informații
EdituraCasa
ISBN 9786067870930
Număr de pagini 240
Tip copertă cartonata
Data apariției 2019
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsPe urmele țărilor dispărute
Rating-ul tău