Pescarusul alb
N. 17/30 sept. 1909, Botosani - m. 30 mai 1938, Roman. Prozator si poet. Fiul unui negustor. Gimnaziul „Roman-Voda” din Roman. Urmeaza medicina la Paris; in 1928 se imbolnaveste de tuberculoza osoasa (morbul lui Pott). Internat in diferite sanatorii din Franta, Elvetia si Romania, dar tratamentele sunt ineficiente. Spre sfarsit, se retrage la Roman unde se stinge din viata la numai douazeci si noua de ani. Debuteaza cu schite in Bilete de papagal (1930). Simpatizeaza cu suprarealismul, fara sa adere la vreo grupare anume, si cu filosofia existentialista. Corespondeaza, printre altii, cu Geo Bogza, M. Sebastian, André Gide, M. Heidegger, I. Voronca. Bolnav fiind, a fost ajutat de Geo Bogza si S. Pana. Colaboreaza sporadic si nesistematic la reviste pariziene Le Surrealisme au service de la revolution, Les Feuilles inutiles si la Bilete de papagal, Adam, Azi, Frize, Vremea, Viata Romaneasca s. a. cu proza scurta, cronici plastice, recenzii si trad. Semneaza si cu pseudonimele Mihail Bera, In-Interim. In proza sa (Intamplari in irealitatea imediata, 1936; Inimi cicatrizate, 1937), Blecher amplifica un accident clinic personal la rang de experienta ontologica, ridicand sentimentul la viziune, fiziologia la filosofie.
Suspense-ul abil mentinut pana la ultimul rand, personaje verosimile, si totusi un clasic fara reteta.
Constantin Chirita face in „Pescarusul alb” (dar si in celelalte romane din ciclul „Trilogia in alb”) un pariu literar interesant, construind personalitati accentuate multiple intr-un tip de fictiune (incadrabila in categoria larga a policier-ului), in care, de obicei, eroul este de fapt un super-erou, detectivul, cel care rezolva cazul. De ce alege Constantin Chirita sa schimbe cutumele? Intre argumentele posibile este si o hibridare a tehnicilor romanesti cu cele dramaturgice, a tensiunii specifice constructiilor cu enigma cu fiziologiile literare, care presupun o relaxare descriptiv-comportamentala.
Precum Raymond Chandler, Chirita asaza literatura, indiferent de taxinomie sau responsabilitate a criticii si teoriei, in unitate si identitate de substanta cu viata. Literatura, daca este bine scrisa, are aceleasi legi cu viata, fiind la fel de reala ca asa-zisa realitate. De altfel, in cazul lui Chirita, si in „Ciresarii”, 1956-1968, dar cu precadere in „Livada”, 1979 (romanul „Otelul” rescris) si „Romantica, prima carte: Cea mai frumoasa poveste de dragoste”, 1986 relatia intre cele doua notiuni (literatura si viata) este stimulul creativ, dar si conditia de fiintare a ambelor. Daca apar dezechilibre, decompensari, acestea sunt, in cazul literaturii, aduse de excesul de artificial. De aceea, textele scrise de Chirita, si cele deja evocate si „Intalnirea”, 1959; „Otelul”, 1960; „Pasiuni”, 1962 sau „Adancimi”, 1974 pot implini cititorului de azi senzatia de autenticitate. De aceea, nu profesiunea (variind de la ingineri la profesori), nu arealul (uneori datat, in virtutea mersului istoriei), ci doar actele proprii pastreaza credibilitatea personajelor. Daca toate aceste carti ar fi impostat ideologii, personajele nu ar mai fi fost valabile pentru ca, revenind la Chandler, „cand fac lucruri ireale inceteaza ele insele sa mai fie reale. Devin marionete si iubiti de carton sau raufacatori de mucava, sau detectivi de o amabilitate exagerata si imposibila.”
| Editura | Cartex |
|---|---|
| ISBN | 9786067531596 |
| Număr de pagini | 344 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | brosata |
| Data apariției | 2021 |
| Premii | Nobel 2010 |
| Nou | Nou |