Pierre și Jean

”Fără iubire? E posibil ca o femeie să nu iubească? O femeie tânără şi drăguță, care trăieşte la Paris, citeşte romane şi aplaudă actrițele care mor din pasiune pe scenă, poate să treacă prin viață, de la adolescență până la bătrânețe, fără ca inima să nu-i fie atinsă nici măcar o dată de dragoste? Dacă ar fi vorba de alta, nu şi-ar închipui aşa ceva; şi-atunci, de ce ar crede-o despre mama lui? Sigur că ar fi putut să iubească şi ea; ce, dacă e mama lui trebuie să fie altfel decât toate celelalte femei? A fost tânără, a avut sufletul tulburat de slăbiciunile poetice ale vârstei. Închisă, întemnițată în prăvălie lângă un bărbat grosolan, care nu vorbea decât despre negoțul lui, a visat călătorii, nopți cu lună, sărutări date pe înserat. Şi iată că într-o zi intrase un bărbat, aşa cum intră în cărți îndrăgostiții, şi-i vorbise la fel ca ei. Şi ea îl iubise. De ce nu? Era mama lui! Ei şi?”