Plecare, plecări

Plecare, plecări e o operă de ficțiune – dar asta nu înseamnă că nu e adevărată.

E povestea unui bărbat pe nume Stephen și a unei femei pe nume Jean, care se îndrăgostesc unul de altul în tinerețe, dar se despart și ajung să-și mai dea o șansă la bătrânețe. E povestea unui Jack Russell Terrier în vârstă, pe nume Jimmy, admirabil de inconștient de propria mortalitate.

E și povestea felului în care corpul ne trădează, fie din cauza vârstei, a bolii, accidental sau fatidic. Și e povestea felului în care, odată cu vârsta, experiențele umane se estompează, devenind anecdote, apoi amintiri. Contează dacă ceea ce ne amintim s-a petrecut cu adevărat? Sau contează doar că a fost suficient de important pentru noi încât să ne marcheze?

Povestea începe la finalul vieții – dar nu se termină acolo. În esență, e o poveste despre singurele lucruri care au contat vreodată cu adevărat: cum găsim fericirea în această viață și când e momentul să ne luăm rămas-bun.

„În Plecare, plecări, naratorul îi promite cititorului încă de la început că va exista și o poveste – sau o poveste în interiorul poveștii. Și i-o oferă. E povestea lui Stephen și Jean, care se întâlnesc în tinerețe, se apropie, se despart, dar rămân mereu cu gândul la ce-ar fi putut să fie și n-a fost. Iubirea lor nu e una spectaculoasă, ci una supusă timpului, greșelilor și reluărilor târzii. Când se regăsesc după ani și ani, nu mai caută începutul, ci sensul a ceea ce-a fost – și a ceea ce ar mai putea fi. Relația lor devine astfel o meditație asupra memoriei, a șanselor ratate și a felului în care dragostea adevărată nu dispare niciodată, ci se transformă. O poveste care poartă amprenta lui Barnes și care se supune și ea aceleiași întrebări obsedante: Ce rămâne când tragi linie?“