Poezii

Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica

Nationalismul modern, reportat din secolul al XIX-lea si recroit dupa specificul istoriei locale, este osmozat mitologic, religios. De aici si mesianismul poeziei, dar si al poetului, care se confunda cu profetul, care se face mediatorul intre divinitate si colectivitatea nationala. D. Popovici identifica trei momente in actul poetic mesianic: a) critica societatii contemporane, b) zugravirea societatii viitoare si c) chemarea si conducerea multimilor spre noua forma de viata. „Poezia lui Goga – observa criticul – aduce toate aceste trei momente, dar organizarea lor se face sub prevalenta celui dintai: mai presus de orice, ea este retinută in formele actuale ale vietii sociale; de aici isi deriva deopotriva revolta si durerea“. Jalea tine de analiza critica a lumii si este clamata individual. Trecutul „exemplar“, de tip eminescian, este convertit la Goga in timp dens de suferinte si nedreptati, obligand la invocatii unde „natura“ se preface in personaj. Oricat retorism ar fi in poezia sa deopotriva marturisitoare si subversiva, tensiunea si solidaritatea trairii poetului in duhul comunitar nu poate fi pusa serios la indoiala, iar patosul sau jertfelnic este de o sinceritate pura si coplesitoare, ca si cand harul se simte inefabil dincolo de cuvinte, anuland orice suspiciune de demagogie sau de simplu exercitiu discursiv.

O infernala combustie interna a unei lumi mistuite de suferinta se revela intr-o viziune plutonica, scrutatoare de abisuri, unind reveriile htoniene ale vointei (razbunare, revolta, vizionarism), nazuinta eliberarii de sub tirania noptii (mesianismul), cu turbulenta vulcanica a apei violente si puterile focului purificator. Sub aspectul de poezie sociala, patriotica sau politica, numai apparent limitata la situatia Ardealului de pana la 1918, sta aprins rugul unui vizionarism ce rasfrange suferinta asupra intregului univers. In cee ace are mai durabil sim ai profund, poezia lui Octavian Goga descinde din zona plutonicului eminescian, de unde “auzi eterna lumilor durere” (ca in poemul Inviere din volumul Ne cheama pamantul). - Octavoan Goga