Povestea anului 2012

Epuizat din stoc
SKU
C190995
45.51 LEI
Pe scurt

Povestea anului 2012 este o călătorie fascinantă prin istoria civilizaţiei maya, extrem de avansată într-o mulţime de domenii: astronomie, matematică, arhitectură, artă şi mitologie.

Bazându-se pe o documentaţie temeinică, studiul lui Jenkins acordă o atenţie specială „celei mai controversate date din istorie". - Stanislav Grof, autorul lucrărilor PSIHOLOGIA VIITORULUI, JOCUL COSMIC şi CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL Pe 12 decembrie 2012 se sfârşeşte un ciclu amplu din Calendarul Lung al civilizaţiei maya. Mayaşii au anticipat că, la acea dată, Pământul, Soarele şi centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se vor afla într-o „aliniere cosmică" extrem de rară. Mulţi cred că lumea, aşa cum o cunoaştem acum, va suferi o transformare în 2012, dar puţini sunt la curent cu semnificaţia acestei date.


ÎN STUDIUL DE FAŢĂ, VEŢI DESCOPERI:


* cum au conceput mayaşii calendarul al cărui sfârşit de ciclu va fi în 2012 şi cum funcţionează acesta;


* cum a fost redescoperit calendarul antic în vremurile moderne;


* cum a fost abordat subiectul legat de anul 2012 de către savanţi, îndrumători spirituali şi cultura populară;


* care sunt principalele controverse şi enigme din jurul acestui subiect;


* cum putem alege din cantitatea uriaşă de informaţii pe tema respectivă, folosind străvechile învăţături ale civilizaţiei maya pentru a înţelege locul nostru în istorie.


John Major Jenkins este un cercetător independent, specializat în studiul filosofiei şi cosmologiei maya. A publicat numeroase cărţi şi articole ştiinţifice şi a călătorit frecvent în Mexic şi America Centrală, implicându-se activ în conservarea acestor zone încărcate de mit şi istorie.

Mai multe informații
EdituraTrei
Colecție Acum pentru viitor
Ediția cărții I
ISBN 978-973-707-412-6
Traducător Monica Vlad
Număr de pagini 696
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Data apariției 2011
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsPovestea anului 2012
Rating-ul tău