Povestea Mirelei

Armando Santarelli, om de cultură italian, folosește noi strategii narative, deoarece, în acest roman, punctul de vedere este cel al Mirelei, o îngrijitoare marcată de durere, nevoită să-și abandoneze copiii, propria casă și un soț violent, incapabil să-și sprijine financiar familia. Astfel, cele două singurătăți, cea a Terezei, bătrâna doamnă bolnavă de Alzheimer, și cea a Mirelei, silită să plece din țara natală, se întâlnesc într-o lentă înțelegere și consolare, fără prea multe cuvinte. Rezultatul este o poveste polifonică, în care apusul vieții, problemele familiale, dragostea și durerea intră într-un contact armonios și fluid pentru a ne povesti un dans, cel al vieții, realizat mai lesne prin întâlnirea și deschiderea spre celălalt. (Marco Testi, critic literar)

* * *

Armando Santarelli este un om special, prin sensibilitatea și noblețea sa sufletească. Prin acest roman a simțit nevoia să cunoască, să înțeleagă, să împărtășească. Povestea Mirelei este, în același timp, și un eseu în care autorul relatează aventura italiană a Mirelei, o „îngrijitoare” ca multe altele, dezvăluind astfel neliniști, traume, dureri, stări de spirit, dar și bucurii, speranțe și victorii. Autorul a deschis un drum spre o țară, România, pe care ar trebui să o cunoaștem mai bine și prin aspectele sale pozitive: cultură, religie, natură, oameni. (Paolo Di Giannantonio, autor și realizator TV la RAI – Italia)

* * *

Acum, Bocceluța a plecat cu adevărat, și-a găsit o altă casă, o altă viață. A devenit exemplul grăitor al faptului că este nevoie mereu, în existența noastră, de ceva nou, ceva ce poate să ne surprindă și pe noi înșine. Ceva ce poate să irumpă pe neașteptate sau să se insinueze încet în noi, fără să ne dăm seama. Poate avea chipul unei femei în vârstă, înțeleaptă, al unui bărbat care te iubește, al unui prieten sincer, al unei cărți care pare scrisă special pentru tine. (Armando Santarelli)