Sirena care s-a încurcat / Băiatul care voia mai multă brânză / Prinţesa cu douăzeci de jupe / Pisica şi leagănul / Prinţul Păianjen şi Domnişoara Albă ca Zăpada / Mistreţul cu păr de aur / Regele de Gheaţă şi minunatul său nepot / Elfii şi păcălelile lor / Spiriduşii şi clopotele / Femeia cu trei sute şaizeci şi şase de copii / Oni în călătoriile sale / Legenda pantofului de lemn.
Cu multă vreme în urmă, pe tărâmul de poveste olandez, trăia o tânără sirenă care era foarte mândră de frumuseţea ei. Ea făcea parte dintr-o familie care trăia în lacuri sau iazuri, nu departe de mare. Casa ei era un ochi mare de apă pe jumătate sărat, pe jumătate dulce, pentru că se afla în jurul unei insule, lângă gura unui râu. O parte a zilei, când valurile mării se retrăgeau, ea se bălăcea şi se juca, se cufunda şi înota în apa dulce ce curgea dinspre uscat. Când oceanul se umfla şi apa sărată se ridica, sirena plutea, se zbenguia şi călca apa după bunul plac.
Tatăl ei era un triton cu barba căruntă şi foarte mândru de fata lui cea frumoasă. El stăpânea o insulă lângă gura râului, unde tinerele sirene îşi făceau picnicurile şi petrecerile şi primeau vizitele tritonilor tineri. Mama ei şi două mătuşi erau tot sirene. Toţi aceştia erau nişte fiinţe de treabă şi se îndeletniceau cu lucrul pe care îl fac toate sirenele şi toţi tritonii de treabă. Anume să îşi ţină apa curată. Nicio broscuţă, broască, sau ţipar nu aveau voie să se apropie, iar în munca zilnică de curăţenie, berzele şi sirenele erau bune prietene...
Sirena care s-a încurcat / Băiatul care voia mai multă brânză / Prinţesa cu douăzeci de jupe / Pisica şi leagănul / Prinţul Păianjen şi Domnişoara Albă ca Zăpada / Mistreţul cu păr de aur / Regele de Gheaţă şi minunatul său nepot / Elfii şi păcălelile lor / Spiriduşii şi clopotele / Femeia cu trei sute şaizeci şi şase de copii / Oni în călătoriile sale / Legenda pantofului de lemn.
Cu multă vreme în urmă, pe tărâmul de poveste olandez, trăia o tânără sirenă care era foarte mândră de frumuseţea ei. Ea făcea parte dintr-o familie care trăia în lacuri sau iazuri, nu departe de mare. Casa ei era un ochi mare de apă pe jumătate sărat, pe jumătate dulce, pentru că se afla în jurul unei insule, lângă gura unui râu. O parte a zilei, când valurile mării se retrăgeau, ea se bălăcea şi se juca, se cufunda şi înota în apa dulce ce curgea dinspre uscat. Când oceanul se umfla şi apa sărată se ridica, sirena plutea, se zbenguia şi călca apa după bunul plac.
Tatăl ei era un triton cu barba căruntă şi foarte mândru de fata lui cea frumoasă. El stăpânea o insulă lângă gura râului, unde tinerele sirene îşi făceau picnicurile şi petrecerile şi primeau vizitele tritonilor tineri. Mama ei şi două mătuşi erau tot sirene. Toţi aceştia erau nişte fiinţe de treabă şi se îndeletniceau cu lucrul pe care îl fac toate sirenele şi toţi tritonii de treabă. Anume să îşi ţină apa curată. Nicio broscuţă, broască, sau ţipar nu aveau voie să se apropie, iar în munca zilnică de curăţenie, berzele şi sirenele erau bune prietene...
