Povestiri din ţara jaguarului roşu. O călătorie mexicană
„Gabriel Șerban este o combinație neobișnuită de spirit călător și rigoare a finei observații, asemenea poveștilor și creațiilor sale. Se dezvăluie mai întâi ca fotograf, apoi descoperi ilustrațiile lui, minunate gesturi artistice așezate nu în orice rame, ci în rama unor povești nicidecum mai prejos decât elementele pe care le aduce în fața noastră. Istorisirile, pe cât sunt de magice, pe atât sunt de reale. Țineți în mâini cartea unui artist care surprinde, cu precizia unui om de știință și scriitura unui romancier, lumea așa cum nu ați mai văzuto până acum. Deschideți cartea și veți înțelege cum, dacă știi să privești, harta lumii rămâne mereu neterminată, și asta ne îndeamnă la nesfârșite căutări.“ — ALEXANDRU STERMIN
„Preocupat în egală măsură de lumea naturală și de cea spirituală, de știință și de tradiții folclorice, de șamanii junglei și de omul interior, fotograful Gabriel Șerban a scris o carte de referință despre Mexic: documentată, expresivă, fascinantă. Rareori am citit un blend atât de autentic de notație științifică și literatură de călătorie, profund personală. O Carte a junglei pentru oameni mari.“ — MARIUS CHIVU
| Editura | Humanitas |
|---|---|
| Colecție | Memorii/Jurnale/Biografii |
| Ediția cărții | I |
| ISBN | 978-973-50-9014-2 |
| Număr de pagini | 204 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | broșată |
| Data apariției | 2025 |
„Gabriel Șerban este o combinație neobișnuită de spirit călător și rigoare a finei observații, asemenea poveștilor și creațiilor sale. Se dezvăluie mai întâi ca fotograf, apoi descoperi ilustrațiile lui, minunate gesturi artistice așezate nu în orice rame, ci în rama unor povești nicidecum mai prejos decât elementele pe care le aduce în fața noastră. Istorisirile, pe cât sunt de magice, pe atât sunt de reale. Țineți în mâini cartea unui artist care surprinde, cu precizia unui om de știință și scriitura unui romancier, lumea așa cum nu ați mai văzuto până acum. Deschideți cartea și veți înțelege cum, dacă știi să privești, harta lumii rămâne mereu neterminată, și asta ne îndeamnă la nesfârșite căutări.“ — ALEXANDRU STERMIN
„Preocupat în egală măsură de lumea naturală și de cea spirituală, de știință și de tradiții folclorice, de șamanii junglei și de omul interior, fotograful Gabriel Șerban a scris o carte de referință despre Mexic: documentată, expresivă, fascinantă. Rareori am citit un blend atât de autentic de notație științifică și literatură de călătorie, profund personală. O Carte a junglei pentru oameni mari.“ — MARIUS CHIVU
GABRIEL ȘERBAN este fotograf, artist plastic, autor și naturalist. Filolog de formație, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București. Cu interese eclectice, cercetează domenii precum literatura Indiei medievale, dramaturgia cehoviană și școlile de pictură ruse, îmbinând interesul pentru litere, artele vizuale, istorie și biologie. Rămâne totuși mereu aproape de pasiunea sa: lumea animală. Scrie și fotografiază pentru National Geographic sau Dilema, publică în 2021 volumul de călătorie Urme pe zăpadă și nisip și participă ca fotograf și ilustrator la proiecte de conservare. Călătorește în Guiana Franceză, Mexic, Costa Rica, Ecuador, Peru, Columbia, Indonezia, Islanda, Kenya, în căutare de animale, oameni și povești. În calitate de doctorand al Universității din București, studiază mitologia animalelor în context comparat.


Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou