Primavara de la Praga. Ghid politic, cultural si turistic

în stoc
SKU
a217941
29.00 LEI

Primăvara de la Praga. Ghid politic, cultural și turistic este a doua ediție a cărții De la Primăvara pragheză la Revoluția de catifea, publicată în anul 2018, la Editura Universității din Oradea, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la invazia în Cehoslovacia a trupelor statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, cu excepția României. Lucrarea aceasta, redusă ca dimensiune, dar intens trăită, urmează să facă parte dintr-un volum de memorii pe care autorul, după propriile mărturisiri, dorește să-l depună ca ofrandă pe altarul zeiței memoriei, Mnemosina, fiica Cerului și Pământului între care ne petrecem viața cu toții.

 

Cartea adună între copertele ei amintiri legate de două evenimente cardinale din istoria Cehoslovaciei comuniste: Primăvara de la Praga și Revoluția de catifea.

Profesorul Paul Magheru este dublu licențiat al Universității din București, cu un doctorat în domeniul literaturii universale și comparate, sub îndrumarea științifică a prof. univ. dr. docent Ion Zamfirescu.

Mai multe informații
EdituraNeverland
ISBN 9786069018262
Număr de pagini 142
Formatul cărţii 14 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
Premii Nobel 2010
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsPrimavara de la Praga. Ghid politic, cultural si turistic
Rating-ul tău