Printul Spiridus si alte povesti

Povestitoare, memorialistă şi romancieră, Marie-Catherine le Jumel de Bernaville, contesa d’Aulnoy (1650?–1705) a fost o prezenţă de prim ordin în viaţa literară şi mondenă din Franţa celei de-a doua jumătăţi a veacului al XVII-lea, salonul ei remarcându-se, după 1685, ca unul dintre cele mai vestite din Paris, fiind frecventat de întreaga societate aristocratică a acelor timpuri.

Opera sa de memorialist reţine tocmai episoadele acestei existenţe mondene, "Mémoires de la cour d’Espagne" (Memorii de la curtea Spaniei), 1690, "Mémoires de la cour d’Angleterre" (Memorii de la curtea Angliei), 1695, dezvăluind o povestitoare autentică, plină de talent şi de vervă.

Aceeaşi vână epică este prezentă şi în basmele şi povestirile sale pentru copii: "Les Contes de Fées" (Basme), 1697, "Les Fées á la mode" (Zânele la modă), 1698, "Les Illustres Fées" (Zânele vestite), 1698.

S-a afirmat că, în timp ce poveştile lui Perrault păstrează simplitatea, liniile clasice şi pure ale literaturii franceze din secolul al XVII-lea, poveştile contesei d’Aulnoy aparţin deja stilului rafinat, de o mare eleganţă, caracteristic secolului următor. Dincolo de această constatare, se poate recunoaşte în opera acestor doi mari povestitori o aceeaşi schemă epică, basmele fiind, mai totdeauna, rezultatul unei savante îmbinări a elementului miraculos cu cel real, mijloacele de expresie specifice unei povestiri elegante fiind folosite în scopul evidenţierii unor sensuri acut moralizatoare.

În basmele contesei d’Aulnoy accentul va cădea mai mult pe povestirea galantă, "Gracieuse şi Percinet", "Frumoasa cu părul de aur", "Căprioara Albă", "Prinţul Spiriduş" narând, de fapt, toate peripeţiile şi chinurile prin care trec doi îndrăgostiţi, ajutaţi sau nu de zâne bune sau rele.