Prizonierul

Epuizat din stoc
SKU
a192359
34.89 LEI
Pe scurt
Prizonierul. O poveste despre iertare, eliberare si iubire

Bestseller international. De la Alchimistul, nu a mai existat o lucrare spirituala care sa captiveze cu mesajul ei puternic oameni din toate culturile si care sa fi ajuns un fenomen editorial mondial, incluzand 28 de tari si 24 de limbi. 

Aflat intr-o stare vegetativa in urma unui accident groaznic care i-a paralizat intreg corpul, naratorul, desi constient, nu poate sa comunice cu cei din jurul lui, asistand neputincios la ceea ce i se intampla. Izolat de familie si prieteni, el incepe o conversatie interioara cu ghidul sau spiritual, conversatie care il poarta intr-o calatorie a descoperirii de sine, trecandu-l printr-o experienta in pragul mortii si ajungand in cele din urma la o noua stare a constiintei si la o intelegere a sinelui sau profund. Prin intermediul protagonistului acestei povesti, invatatorul spiritual Anand Dilvar dezvaluie modul in care putem depasi sentimentul de vina, ranile din trecut si cum putem ierta, pentru a intelege adevaratul sens al iubirii si pentru a descoperi scopul real al vietii noastre pe Pamant.

O carte profunda, care are puterea de a schimba vieti, menita sa ne cutremure si sa ne trezeasca, Prizonierul se adreseaza celor curajosi, capabili sa-si puna la indoiala propriile convingeri fara teama de consecinte. Fascinatia de o viata a lui Anand Dilvar pentru filosofiile si tehnicile vechi si noi ale dezvoltarii umane l-a purtat in peste optsprezece tari, unde s-a intalnit cu invatatori spirituali in comunitatile lor. Adept al invataturilor lui Osho, a infiintat Vision Quest Centre in Valle Bravo din Mexic, un loc vizitat de oameni din toata lumea si unde, de peste cincisprezece ani, autorul desfasoara conferinte, seminare si tabere de meditatie. In Mexic, unde Prizonierul a fost adoptat ca text de studiu in universitati, autorul este invitat cu regularitate la radio si TV, pentru a vorbi despre abordarea sa privind ceea ce numeste o Revolutie in Constiinta.

O carte care merita citita si recitita de multe ori. Este o oda inchinata vietii. - Dr. Hector Salama Penhos, director, Universitatea Gestalt din America 

Prizonierul este un manifest tulburator pentru libertate psihologica si spirituala, o poveste impresionanta care ajunge fara oprelisti la inima cititorului. - Roger Housden, autorul bestsellerului Ten Poems to Change Your Life

Cei mai multi oameni cad in capcana asta stupida de a acumula din ce in ce mai mult. Unii acumuleaza averi si proprietati, altii, cunostinte si titluri. Sunt paralizati de teama de a nu fi saraci, de ce spun ceilalti despre ei, de a nu fi o persoana de valoare. Nu inteleg ca nu ceea ce au ii face valorosi, ci ceea ce sunt. - Anand Dilvar

Mai multe informații
EdituraLifestyle
ISBN 978-606-789-159-1
Număr de pagini 128
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă necartonata
Data apariției 2019
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsPrizonierul
Rating-ul tău