Prolegomene la istoria conceptului de timp

Când, în 1925, tânărul profesor Heidegger vorbea studenților săi de la Marburg despre „o fenomenologie fundată în problema ființei“, avea desigur în minte tot ce va scrie în lucrarea sa fundamentală, Ființă și timp (apărută în 1927). Privită retrospectiv, Ființă și timp apare astfel ca vârful unui aisberg, susținut la suprafață de texte care abia ulterior au devenit cunoscute, datorită publicării în Ediția completă. Iată, așadar, cu Prolegomenele, o fenomenologie predată „pe viu“ de către cel care pe atunci era socotit „regele cel ascuns din regatul gândirii“ (Hannah Arendt). Cititorul cărții va lua parte, studiind-o și adâncindu-se în ea, la spectacolul edificării unei ontologii în care tenacitatea problematizării, prin metoda fenomenologică, face să izbucnească din adâncuri lava interogațiilor primordiale – „vechea problemă a ființei“.

Nu există, fără-ndoială, o mai bună introducere în fenomenologie decât aceea pe care Heidegger o face în acest curs de la Marburg, din semestrul de vară al anului 1925. (Jean Greisch)