Recurs la trecut (jurnal sucit)

„O grădină cu un cireș falnic și tufe de rozmarin, călcată de pasul mărunt, dar tenace al gângăniilor. O casă bătrânească. O femeie și un pisic cu nume de trubadur povestesc câte-n lună și în stele. Ea, despre oameni care au plecat, dar care, de fapt, nu au părăsit-o niciodată, despre o carte care i s-a lipit nu doar de degete, ci și de suflet, despre o Veneție magică, devorată în două zile și o noapte, despre un Paris nebănuit de dezamăgitor, dar și despre o iubire ca un vis. Motanul ascultă, mustăcește, aprobă sau, dimpotrivă, contestă, pune întrebări, cere lămuriri, iar când tristețea e prea grea, mai face o ghidușie. Cuvintele se rostogolesc înainte și înapoi domol, măsurat, dulce, iar trecutul, oricât de dureros, își mai îmblânzește îmbrățișarea. O carte care te tulbură și te alină, te face să lăcrimezi și îți oblojește sufletul, pentru ca, în final, să te ajute să-ți recapeți încrederea în bine, frumos și firesc! O poveste de viață la finalul căreia ajungi să tânjești după liniștea pe care o simți doar atunci când îți cunoști inima și ai căzut la pace cu trecutul.” Alina Bâltâc