Religie, politică şi statul de drept. Secvenţele unei acomodări

în stoc
SKU
HU002065/1
42.77 LEI
Pe scurt

”Nici pe departe nu am pretenţia de a fi epuizat toate felurile de abordare a politicii, religiei şi a cadrului care poartă numele stat de drept, în modul în care acestea ne-au însoţit prezentul. Am dorit să fiu doar un cronicar fidel al timpurilor noastre.” (Radu Carp)

„Un cronicar care nu ezită să spună ce gândeşte şi să gândească înainte de a spune, un cronicar care foloseşte întregul bagaj avut la dispoziţie, de la verb la nota de subsol. Îmi doresc ca această carte să fie parcursă cu detaşare şi să nu fie privită drept ceea ce cu siguranţă nu este: un instrument prin care politica se desprinde din condiţia de obiect de studiu şi se transformă în interes partizan. Îmi doresc ca această carte să poată fi oricând recitită pentru a fi privită drept cronica umilă a unei perioade în care istoria s-a derulat într-un ritm alert, uneori chiar peste puterea noastră de înţelegere.“ (Radu Carp)

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Ediția cărții I
ISBN 978-973-50-3942-4
Număr de pagini 272
Formatul cărţii 13x20
Tip copertă broșată
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsReligie, politică şi statul de drept. Secvenţele unei acomodări
Rating-ul tău