Resistance. Războiul nostru

în stoc
SKU
C177291
42.28 LEI
Pe scurt
Resistance a fost publicată pentru prima oară la Paris, în 1946, sub titlul Războiul nostru (Notre guerre) şi reprezintă aşadar testamentul unei femei neîmbânzite, precum şi un tribut adus sacrificiului de sine şi curajului atâtor camarazi de-ai ei, care nu au supravieşuit acestor dure încercări.
Când naziştii au ocupat Parisul în 1940, Agnés Humbert, respectabil istoric de artă, a dat dovadă de un curaj nebunesc şi de o credinţă oarbă. Împreună cu o mână de colegi de-ai săi, de o distincţie remarcabilă, de la Muzeul Omului din Paris, ea a ajutat la întemeierea uneia dintre primele grupări organizate ale Rezistenţei franceze. Reţeaua de la Muzeul Omului a fost extrem de eficientă, însă a avut parte de un destin tragic. În 1941, mulţi dintre membrii săi, printre care şi charismaticul Boris Vildé şi Agnés însăşi, au fost trădaţi şi deferiţi Gestapoului, iar apoi arestaţi.

Cartea reprezintă jurnalul secret al lui Agnés Humbert şi descrie cursul evenimentelor în această tulbure perioadă istorică; arestarea ei, perioada petrecută în mai multe închisori din Franţa şi din Germania, tratamentul inuman la care a fost supusă, munca silnică pe care a executat-o, toate acestea sunt descrise şi examinate "la cald", pe măsură ce evenimentele se derulează.
Mai multe informații
EdituraRAO
ISBN 9786068251165
Număr de pagini 320
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2010
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsResistance. Războiul nostru
Rating-ul tău