Revenirea lumii lui Marco Polo. Război, strategie și interese americane în secolul XXI

în stoc
SKU
HU002976/1
47.00 LEI
Pe scurt

Traducere de Irina Manea

La sfârşitul secolului al XIII-lea, Marco Polo şi-a început lunga călătorie din Veneţia spre China pe Drumul Mătăsii, reprezentând la vremea aceea o adevărată reţea comercială eclectică şi multiculturală care lega Europa de Asia. Astăzi, în secolul XXI, guvernul chinez a propus un Drum al Mătăsii pe uscat şi pe apă absolut similar celui din epoca lui Marco Polo. Cu alte cuvinte, spune Kaplan în substanţialul eseu cu care se deschide cartea, China construieşte un pod terestru spre Europa, în timp ce Iranul şi India încearcă să lege zonele petroliere ale Asiei Centrale de Oceanul Indian. Europa se destramă din cauza schimbărilor culturale şi migraţiei, dar iată că Eurasia se coagulează. În acest prim eseu şi în următoarele care compun volumul de faţă, Kaplan scrie despre principiile universale ce ar trebui să contureze rolul Statelor Unite într-o lume perturbată. De la impresii despre preşedintele Trump până la examinarea sinceră a ceea ce se va întâmpla în cazul unui război între SUA şi Coreea de Nord, trecând printr-o frumoasă secţiune dedicată gândirii unor mari politologi americani — Kissinger, Huntington, Mearsheimer —, cartea lui Kaplan face o evaluare serioasă şi onestă a opţiunilor dificile cu care se vor confrunta Statele Unite în viitorii ani.

„Primul strat cartografic al noii hărţi eurasiatice este alcătuit din imperii decăzute: imperii nedeclarate, şi totuşi care operează cu o mentalitate imperială, al căror control teritorial oficial este mult mai redus decât în precedentele imperii în cazul Turciei şi Iranului - şi mai mare în cazul Rusiei şi Chinei. Căci ceea ce le face pe Rusia şi China atât de vulnerabile este faptul că aceste state încă mai cuprind teritorii de dimensiuni cu adevărat imperiale, extinzându-se dincolo de patria grupurilor etnice şi religioase aflate la conducere." - ROBERT D. KAPLAN

Ilustraţia de pe copertă: Caravanã pe Drumul Mătăsii, detaliu din Atlasul cata-lan (1375)

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Humanitas Istorie
ISBN 978-973-50-6574-4
Număr de pagini 304
Tip copertă necartonata
Data apariției 2019
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsRevenirea lumii lui Marco Polo. Război, strategie și interese americane în secolul XXI
Rating-ul tău