Revoluţia din depărtare
Epuizat din stoc
SKU
C181638
26.97 LEI
Pe scurt
Am învăţat, în mai bine de zece ani de jurnalism, că ştirile sunt despre politicieni şi vedete, iar reportajele — cele care îţi taie răsuflarea — despre oameni obişnuiţi. De aceea i-am căutat în lumea largă nu neapărat doar pe românii ajunşi pe culmi de notorietate — oricum dai peste ei —, ci pe românii plecaţi de acasă, dispuşi să descifreze, retrospectiv, gestul lor de ieşire radicală pe uşa deschisă de Revoluţia din 1989, dintr-un spaţiu presupus familiar, securizant. Adunându-le poveştile, mi-am dat seama că drumul parcurs de ei de atunci pare un straniu cordon ombilical, care îi ţine liberi, pentru că îşi cară istoria/revoluţia după ei, dar nu mai aparţin total niciunui loc. (Cristina Hermeziu)
Există oare, la nivelul anului 2011, preocupări mai actuale şi mai stringente decât cele doua teme ale culegerii de confesiuni propusă de Cristina Hermeziu sub titlul Revolutia din departare? Cu siguranţă nu. Iată-le: 1. exodul de neoprit al tinerilor intelectuali din România, imediat ce graniţele s-au deschis, de neoprit până azi; 2. mirajul, frustrările şi umbra aruncată asupra prezentului de ceea ce unii refuză să numească "revoluţie", preferând în cel mai bun caz termenul de "evenimentele din decembrie 1989". Ele sunt adevăratele obsesii nu deajuns de constientizate, în discursul public de azi şi în minţile noastre ale tuturor. În orice caz, în depresia endemică a societătii româneşti actuale. Cei 30 de români plecaţi, sau cum spune Adrian Cioroianu, în prefaţă, care au fugit de propria românitate, unii dintre ei nume deja cunoscute, povestesc pasionant şi dureros cum s-au despărţit de ţara lor, ce ar fi putut să-i oprească să plece, ce i-ar face să se întoarcă. Confesiuni pline de învăţăminte şi în plus admirabil scrise.
„A pleca“ (din România) a fost unul dintre cele mai interesante, obsesive şi transformatoare verbe ale limbii române din anii ’90.
A rămas la fel într-o bună parte a următorului deceniu, deşi raţiunile plecărilor s-au mai nuanţat — pe măsură ce plecările, numeric, au crescut mai abitir. Cum se explică aceasta? Colivia predecembristă pe care o numeam „acasă“ era atât de bine sudată înainte de 1990, încât străinătatea, pentru cei mai mulţi dintre români, era o chestie vizibilă la televizor (chiar şi aici din ce în ce mai rar), pe coperta cataloagelor Neckermann şi pe curbele de tablă ale cutiilor de ness Amigo.
În aceste condiţii, plecarea din ţară a avut, în anii care au urmat, toate datele unei eliberări asumate la propriu.
„A pleca“ sau „a rămâne“ din/în România înseamnă, până la urmă, opţiuni individuale care trebuie de-dramatizate. Acest lucru încă nu se întâmplă în România, din motive prea multe fie şi pentru a le inventaria aici. Dar volumul propus de Cristina Hermeziu — şi de interesanţii săi coautori — este nu numai un pas în direcţia bună, ci şi un pas mai sus: adică în sensul în care românitatea nu doar va fugi de ea însăşi, ca până acum, ci va găsi şi un moment de reflecţie calmă, pentru a lua ceva distanţă de propriile-i clişee, pentru a privi spre sine şi a încerca să se redescopere, înţelegându-se ceva mai bine.
Adrian Cioroianu
„A pleca“ (din România) a fost unul dintre cele mai interesante, obsesive şi transformatoare verbe ale limbii române din anii ’90.
A rămas la fel într-o bună parte a următorului deceniu, deşi raţiunile plecărilor s-au mai nuanţat — pe măsură ce plecările, numeric, au crescut mai abitir. Cum se explică aceasta? Colivia predecembristă pe care o numeam „acasă“ era atât de bine sudată înainte de 1990, încât străinătatea, pentru cei mai mulţi dintre români, era o chestie vizibilă la televizor (chiar şi aici din ce în ce mai rar), pe coperta cataloagelor Neckermann şi pe curbele de tablă ale cutiilor de ness Amigo.
În aceste condiţii, plecarea din ţară a avut, în anii care au urmat, toate datele unei eliberări asumate la propriu.
„A pleca“ sau „a rămâne“ din/în România înseamnă, până la urmă, opţiuni individuale care trebuie de-dramatizate. Acest lucru încă nu se întâmplă în România, din motive prea multe fie şi pentru a le inventaria aici. Dar volumul propus de Cristina Hermeziu — şi de interesanţii săi coautori — este nu numai un pas în direcţia bună, ci şi un pas mai sus: adică în sensul în care românitatea nu doar va fugi de ea însăşi, ca până acum, ci va găsi şi un moment de reflecţie calmă, pentru a lua ceva distanţă de propriile-i clişee, pentru a privi spre sine şi a încerca să se redescopere, înţelegându-se ceva mai bine.
Adrian Cioroianu
| Editura | Curtea Veche |
|---|---|
| Colecție | Actual |
| Ediția cărții | I |
| ISBN | 978-606-588-082-5 |
| Număr de pagini | 320 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Data apariției | 2011 |
Scrie o recenzie