România în secolul XX

Epuizat din stoc
SKU
a203740
41.23 LEI
Pe scurt

Potrivit unei cunoscute expresii a istoricului Gheorghe Brătianu, naţiunea română ar reprezenta un miracol istoric. Efectiv, aceasta îşi păstrează o identitate proprie, de altminteri, nu o dată pusă în discuţie, în pofida contactului constant cu popoare într-o anumită măsură diferite de ea, precum şi în ciuda faptului că împrejurările politice şi istorice au complotat mai mereu pentru a împiedica o asemenea realizare. La fel ca în numeroase alte regiuni de pe continentul european, nu sângele şi neamul au fost cele care au prevalat, ci cultura. (Francesco Guida)

Mai multe informații
EdituraCartier
ISBN 9789975863858
Număr de pagini 384
Formatul cărţii 130x195
Tip copertă cartonata
Data apariției 2019
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsRomânia în secolul XX
Rating-ul tău