Romania, Serbia si diferendul privind impartirea Banatului (1914-1920)

Părăsind Belgradul, luam cu mine cea mai frumoasă amintire despre poporul sârb. În decursul îndelungatei mele cariere diplomatice, i-am auzit în mod invariabil pe diplomații austrieci și unguri râzând, deși făcându-l praf cu ironiile și sarcasmul lor pe acest popor de țărani. Marele Război a dovedit însă că micii aristocrați vienezi și făloșii magnați din Budapesta, descendenți direcți ai lui Attila, nu aveau o inimă mai mare decât eroii sârbi. Patriotismul și vitejia lor au stârnit admirația lumii întregi, căci sufletul lor, asemeni oțelului, a fost călit în focul celor mai grele încercări. În orice caz, ei au câștigat prietenia de nezdruncinat a românilor. În trecut, nu a existat niciodată vreun război între noi și vecinii noștri; astăzi, suntem legați de ei printr-un tratat de alianță care, după umila mea părere, nu va putea fi niciodată denunțat, nici de o parte, nici de cealaltă. 

Trandafir G. Djuvara (1930)

O cercetare oarecum ambivalentă, din afara Banatului istoric, dar și apăsat și convingător dinăuntrul  cercetării istorice a contextului problematic româno–sârb, de la cumpăna veacurilor XIX – XX și, mergând firesc,  spre împlinirea națională statală de la finele Războiului cel Mare.

Domnul Catana a făcut proba calităților sale de înzestrat cercetător, printr-o complexă și strălucită teză de doctorat. Stagii de documentare la Belgrad, finalizate într-o amplă cunoaștere și cu de-amănunt desăvârșită docu­mentare pe tema relațiilor româno–sârbe; însușirea limbii sârbe, ca o condiție indispensabilă unui studiu temeinic și elaborat despre sârbi și istoria lor. O cunoaștere în profunzime a resorturilor identitare ale ființei naționale sârbești, poate unică printre istoricii de la noi ai generației sale, încă tânără și în plină afirmație.

Miodrag Milin