Romantismul

Epuizat din stoc
SKU
C160397
37.80 LEI
Pe scurt

Romantismul este un curent artistic apărut spre sfârşitul secolului al XVIII-lea în Germania şi dezvoltat în prima jumătate a secolului al XIX-lea în întreaga Europă.

Afirmat iniţial ca o atitudine împotriva raţionalismului, romantismul s-a dezvoltat apoi sub forma unei adevărate mişcări, în cadrul căreia autorii puneau accent pe sentimentele şi pe trăirile proprii, subiective. Autorii romantici sunt uniţi de admiraţia faţă de Evul Mediu, de atenţia acordată naturii, precum şi de cultivarea fantasticului şi chiar a grotescului.

Romantismul a jucat, de asemenea, un rol fundamental în mişcările naţionale din secolul al XIX-lea, prin faptul că autorii romantici glorificau trecutul medieval şi căutau acolo modele pentru epoca prezentă.

Volumul Romantismul vă prezintă complexa evoluţie a acestui curent artistic şi vă permite familiarizarea cu opera celor mai de seamă reprezentanţi: Hugo, Lamartine, Schiller, Heine, Hoffmann, Byron, Leopardi, Puşkin etc.

Mai multe informații
EdituraAquila 93
ISBN 978-973-714-181-1
Traducător Delia Radu
Număr de pagini 239
Formatul cărţii 285x240
Tip copertă necartonata
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsRomantismul
Rating-ul tău