Roscovanul
Roman tradus în premieră în limba română. Carte inclusă de Modern Library printre cele mai bune 100 de romane ale secolului XX. Peste 45 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume
Iresponsabil, nespălat, fermecător şi fără un ban în buzunar, Sebastian Dangerfield, student la Drept la Colegiul Trinity, irlandez american cu accent englezesc, naufragiat în Dublin şi visând la dolari şi femei uşoare, veşnic client al caselor de amanet, cutreieră puburile, murmurând ispite amăgitoare la urechea oricărei fete dispuse să-l asculte, într-o căutare delirantă a libertăţii, bogăţiei şi recunoaşterii care simte că i se cuvin. Liric şi licenţios, convingător, mişcător şi extrem de amuzant, "Roşcovanul" este o carte de un geniu comic autentic.
„Cred că va mai trece multă vreme până să-mi pice în mână o carte care să se apropie măcar de măiestria Roşcovanului. Şi, când asta se va întâmpla, cel mai probabil va fi tot o carte a domnului Donleavy.” - Dorothy Parker, Esquire

| Editura | Litera |
|---|---|
| Colecție | Clasici moderni Litera |
| ISBN | 978-606-33-0866-6 |
| Număr de pagini | 368 |
| Formatul cărţii | 107 x 177 |
| Tip copertă | Cartonată |
| Data apariției | 2016 |

Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou