Șampanie pentru acest sfârșit

în stoc
SKU
a228725
16.92 LEI
Pe scurt

Subiectul acestui roman pornește de la o întîmplare reală petrecută într-un orfelinat din Moldova pe care mi-au povestit-o doi copii de acolo, deveniți personaje în roman. De copiii din orfelinate mă leagă o poveste de peste treizeci de ani. La redarea scenelor sensibile m-au ajutat și cei cincisprezece ani de comunicare cu oameni din penitenciare. A scrie despre cele văzute și trăite împreună cu acești oameni respinși am considerat că este o datorie morală. E cea mai tulburătoare, poetică, veselă, tristă, frumoasă și urîtă carte a mea.  SAVATIE BAȘTOVOI 

Chiar şi pentru cineva care cunoaşte bine peisajul uman şi social post-sovietic din ­Moldova lectura acestui roman poate fi un şoc. În orice caz, este imposibil să termini cartea fără să nu simţi un gust amar. De la primele rînduri cititorul înţelege că întîmplările narate de Savatie Baştovoi nu ţin de ficţiune, ci de o lume pe care o cunoaşte bine, pe care o observă şi pe care o „zugrăveşte” cu ajutorul cuvintelor, aşa cum alţii au pictat scene ale infernului pe ziduri de mănăstiri cu pensule şi culori. 
Savatie Baştovoi a mai publicat un roman la Editura pariziană Jacqueline Chambon, în 2012, este vorba de "Iepurii nu mor", şi are toate şansele să intre treptat în circuitul autorilor „gustaţi” de marele public francez. Îl consider de altfel pe Savatie Baştovoi ca fiind la fel de puternic şi interesant precum Andrei Kurkov, scriitor ucrainean de limbă rusă, care a avut un mare succes în Occident cu romanele sale. MATEI Vișniec / Radio France International 

Nu este permis să fie abuzați copiii. Adulții sînt deja incorigibili. Poate tocmai de aceea Baștovoi a preferat societății lor chemarea Cerului. Le Point / SYLVAIN TESSON (Laureat al premiului Goncourt pentru literatură) 

Îmi place Savatie Baştovoi, un român din Republica Moldova. E şi ieromonah. Sper că va înţelege că rolul său este de a scrie în continuare, pentru că cel mai mare teoretician al teologiei din secolul al XIX‑lea era Dostoievski. Deci, de ce nu un călugăr venit din Moldova pentru acest secol? RFI / JEAN‑FRANÇOIS COLOSIMO / Președintele Centrului Național al Cărții din Franța 

Un geniu polivalent care scrie o operă deopotrivă poetică, romanescă și dramatică. Astrid de Larminat / Le Figaro 

Ion Agaci este un solitar. El nu face parte din grupările și găștile literare la modă și nici nu scrie cum se scrie astăzi. Poeziile sale au aerul că epoca mizerabilismului și post-umanului s-a terminat. El nu mai caută autenticitate și farmec în sordid, trivial, urât, abjecție, revoltă,  protest, bășcălie, miștocăreală, nevroză, intertextualitate, ci vrea să construiască un personaj „care să-l înlocuiască”, și care să aibă plăcerea „de-a observa frumosul în alții”. Tonul incriminator din poezia actuală el îl substituie cu un fel de tandrețe. El nu mai țintuiește pe nimeni la stâlpul infamiei, lui îi este milă și suferă alături de nefericiții de azi: „Doar că eu am un pat și ea nu-l are./ ce nedreptate că ni se par aceleași lucruri iar eu am un pat/ și ea nimic nu are.” Frigului din poezia multor colegi de-ai săi el preferă căldura, chiar și dacă nici el nu a scăpat cu totul de anxietate: „Iar cerul/ avea culoarea pietrelor de pe calea ferată/ care duce spre fabrica de sticlă”. Anxietatea animă și poezia sa – „uit o țigară aprinsă între degete/ ca unica referință” – doar că Ion caută altceva. Caută „adevăratul pământ”. Pe care să calce cu adevăratele sale picioare. Nefericirea și singurătatea nu devin în poezia sa un motiv pentru a acuza întreaga lume, ci un pretext pentru a amesteca tristețea cu visarea, iar părerea de rău cu duioșia: „Culoare roșie a semafoarelor îmi cade pe față/ și atunci mă simt îmbrățișat de căldura ei/ iar apoi caut poza ultimei persoane care a făcut-o.” Devin un pretext pentru a exclama, modelându-și vocea cu o ușoară ironie: „Tu ești deziluzionată/ dar nu știi că ar trebui să profiți/ până și de asta.” Ceea ce vrea să ne spună Ion e că dezamăgirea nu ar trebui s-o percepem neapărat ca pe un capăt de drum, ci ca pe un imbold pentru a te reinventa și a lua totul de la capăt. Cel puțin, așa mi se pare mie. Chiar și dacă aș greși, un singur lucru cred că nu-l greșesc, că această carte a lui Ion Agaci este pur și simplu foarte frumoasă. Sper să-mi dați dreptate și dumneavoastră.

Dumitru Crudu

 

Ion Agaci s-a născut la 7 octombrie 2000, în satul Pitușca, raionul Călărași, Republica Moldova. A absolvit cursurile gimnaziale ale Liceului republican de muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău și, în prezent, studiază la Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu” din București. A publicat în antologia unsprezece, coordonată de Dumitru Crudu, și în rubrica „noise poetry”.

Mai multe informații
EdituraTracus Arte
Colecție Istoria mentalitatilor
Ediția cărții III
ISBN 9786060233145
Traducător Cindrel Lupe
Număr de pagini 40
Formatul cărţii 15 x 20.5 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
height 0
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsȘampanie pentru acest sfârșit
Rating-ul tău