Scări și capcane

La vârsta bilanţurilor, Iustin Moraru a ales exigent textele acestei antologii dintr-o suită de opt volume, deschisă în 1972 de La poarta pietrelor, care a atras atenţia îndeosebi prin limpiditatea discursului poetic, construit armonios muzical şi propunând câteva repere  din universul imaginar simbolic şi reflexiv omologat în lirica anilor ’70. Poezia nu coborâse încă în concretul „vieţii imediate”, se căuta formula cizelată a versului şi a cugetării, întemeiate pe meditaţia cu teme general umane, cu miză pe puritatea şi luminozitatea stărilor de spirit, cu corespondenţe formale pe măsură, conservate – cum se va putea constata – până în volumele ultime. Ipostaza emblematică a eului, propusă, astfel, de Iustin Moraru, se încadra – şi va rămâne dominantă pe aproape întreg parcursul scrisului său – în categoria visătorilor sensibili mai degrabă la luminozităţi şi evanescențe. (Ion Pop)