Scene de viaţă campestră

în stoc
SKU
FI000399/1
24.09 LEI
Pe scurt
În cele opt povestiri ce alcătuiesc volumul de faţă, drumurile şi destinele personajelor se întâlnesc, întreţesând o naraţiune de complexitate romanescă. Amos Oz aduce la lumină dramele şi speranţele unei umanităţi în ale cărei trăsături ne recunoaştem fiecare chipul.
Tel Ilan a fost întemeiat de colonişti cu un veac în urmă. Un secol de istorie comună cimentează o comunitate şi creează echilibru, dacă nu chiar armonie. De la o vreme însă, în acest microcosmos survin mici schimbări. Imperceptibile poate, dar neliniştitoare, ca o adiere care aduce cu sine prevestirea furtunii. Iar transformările subtile se pot traduce în gesturi imprevizibile. Pesah Kedem, fost membru al Knessetului, nemulţumit de prezenţa unui student arab pe care fiica lui îl găzduieşte, este obsedat de vuietul surd pe care îl aude noaptea la temeliile casei. Adolescentul Kovi îşi face, în cele din urmă, curaj să-i declare iubirea bibliotecarei care-i poate fi mamă. Doctoriţa Ghili Steiner îşi aşteaptă în zadar în staţia de autobuz nepotul care trebuie să sosească din capitală. Agentul imobiliar Iosi Sason visează să cumpere cea mai mare casă veche din sat şi să construiască în locul ei o vilă cochetă. Iar soţia lui Beni Avni dispare fără urmă într-o seară, lăsându-i totuşi soţului mâncare pe masă.
Mai multe informații
EdituraHumanitas Fiction
Colecție Seria de autor Amos Oz
Ediția cărții I
ISBN 978-973-689-404-6
Traducător Ioana Petridean
Număr de pagini 196
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsScene de viaţă campestră
Rating-ul tău
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!