Scrieri despre literatura română

în stoc
SKU
a207943
32.00 LEI
Pe scurt

Cuvânt-înainte, text îngrijit și editat de Mircea Anghelescu

Din peisajul eclectic al literaturii române, structurat la confluența dintre marile curente de gândire și generațiile care le-au asimilat în mod creator, reputatul critic și istoric literar Alexandru Ciorănescu recuperează cu acribie operele unor scriitori de certă valoare, dar pe nedrept ignorați de memoria culturală a posterității. Minuțiosul volum Scrieri despre literatura română ilustrează, cu o rară eleganță argumentativă, impresionantul efort de arheologie textuală, menit să restituie nu doar monografiile unor autori uitați, precum Alexandru Depărățeanu, sau prea puțin înțeleși la timpul lor, precum Ion Barbu, ci și un corpus de documente inedite, adevărate monumente literare culese cu asiduitate din arhivele vremii. Încercând să descopere „unitatea profundă a cunoașterii”, Alexandru Ciorănescu ne invită la o pasionantă incursiune în orizontul studiilor culturale, cercetând poezia esențelor, reverberațiile timpului în opera lui Mihai Eminescu, dar și consecințele marilor idei care au modelat spiritul european și, implicit, scrierile unor prozatori precum Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu și Mircea Eliade.

Doctor în litere la Sorbona, profesor de literatură franceză la Universitatea din La Laguna, Alexandru Ciorănescu (1911-1999) este unul dintre spiritele enciclopedice ale culturii europene din secolul trecut. După studii de filologie, arhivistică și paleografie la București, se formează ca istoric pe lângă Nicolae Iorga, iar ca specialist în literatură comparată sub îndrumarea lui Paul Hazard și Fernand Baldensperger. Opera sa surprinde prin extraordinara bogăție tematică, în care se regăsesc studii de istorie literară românească, franceză, italiană și spaniolă, cercetări de lexicologie, analize de literatură comparată, reflecții asupra utopiei și timpului, traduceri ale unor lucrări esențiale, biografii, dar și romane, poezii și piese de teatru apreciate de critică.

„În studiul literaturii comparate, dovedirea izvoarelor are ca principal interes pe acela de a reconstitui o atmosferă literară şi de a îngădui cunoaşterea şi analizarea procesului de creaţie, prin separarea factorilor adiacenţi. Aceste studii de literatură comparată, aplicate asupra domeniului românesc, îndreptăţesc concluzia că cei mai de seamă dintre scriitorii noştri au avut o experienţă europeană, o cunoaştere mai mult sau mai puţin adâncită a unui izvor de inspiraţii, altul decât cel local. Aceasta nu dovedeşte altceva decât că spiritul european e prezent şi fecundează fiecare dintre aceste încercări, conferindu le valoarea lor incontestabilă de universalitate. [...] Graţie acestui spirit european, se poate vorbi astăzi de o cultură românească, susţinută prin propriile sale mijloace şi care, fără a ignora adânca solidaritate de gândire a continentului, sporeşte cu fecundidate bunurile noastre naţionale.” (Alexandru Ciorănescu)

„Erudiția, puterea de muncă și inventivitatea manifestate de către Alexandru Ciorănescu în studiul a trei literaturi europene majore (franceză, spaniolă, italiană) încep prin mai modeste încercări, apărute în «Vlăstarul», revista Liceului «Spiru Haret», unde viitorul profesor a fost elev, câțiva ani după Mircea Eliade. [...] Cum spune undeva în «Amintirile» lui, toată viața, în cercetările sale, Ciorănescu fusese mișcat numai de o curiozitate pe care am pomenit o: nu pentru lucrurile sau oamenii din jur, cum a recunoscut, ci pentru chestiunile intelectuale, pentru documentele, textele și cărțile pe care le iubea pasional și pe care își dădea ultimul ban, în sensul propriu. [...] Practic, încă înainte de a și contura o «specializare» cu care să se afirme, el rupe barierele tradiționale și ocupă poziții temeinice în toată cercetarea literară, manifestându și puternica sa curiozitate pentru tot ce era legat de literatură.” (Mircea Anghelescu)

Mai multe informații
EdituraSpandugino
Colecție Interior intimo meo
ISBN 9786068944302
Număr de pagini 512
Formatul cărţii 15,5 x 21,5 cm
Tip copertă cartonată
Data apariției 2021
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsScrieri despre literatura română
Rating-ul tău