Scrisori indiene. Mai presus de Răsărit și Apus

Scrisori indiene, una dintre puținele scrieri ficționale ale sfântului, continuă tradiția romanului epistolar în cheie polemică: trei soli ai unui maharajah din Malabar cercetează Europa tulburată de Marele Război, dezamăgiți de materialismul ei îngust, și află în Serbia și Balcani o înrudire neașteptată, istorică și spirituală.

Sfântul Nicolae adoptă procedeul înstrăinării, după modelul celebru al Scrisorilor persane de Montesquieu, însă cu scopul - diametral opus filosofului iluminist - de a deplânge decreștinarea Europei: o civilizație care, spre deosebire de Răsărit, a cunoscut Adevărul și s-a îndepărtat de El, înlocuind credința cu progresul, cultura și puterea.

India nu este însă idealizată. Tradițiile orientale sunt privite cu respect, ca o căutare sinceră a sensului existenței, căutare care rămâne, însă, neîmplinită și sterilă fără Hristos.

Iar Serbia, dincolo de apropierea caldă pe care o trezește în sufletul oaspeților, poartă și ea o rană proprie: auto-colonizarea, lepădarea izvoarelor duhovnicești prin adoptarea fără discernământ a modelelor Europei despiritualizate.

Sfântul Nicolae privește Europa cu trezvie și compătimire. Pentru marele teolog, Balcanii ortodocși au o chemare mai înaltă decât să oscileze între pesimismul Răsăritului și truda prometeică a Apusului.

Balcanii sunt chemați să dea mărturie de Adevăr acolo unde Apusul l-a uitat și Răsăritul nu l-a aflat încă.