Sensul istoriei

„Berdiaev spune ca Istoria nu are nici un sens prin ea insasi, ca ea este, in fond, doar o serie de esecuri si dezastre. Astfel, toate calamitatile pe care le denunta Ivan Karamazov reprezinta, in chip paradoxal, un motiv de optimism, ele con-stituind dovada neputintei oricarei solutii terestre. Or, este foarte dificil sa nu disperi, daca excluzi din acest existentialism credinta in Dumnezeu, caci am ramine atunci abandonati intr-o lume lipsita de sens, care s-ar sfirsi intr-o moarte definitiva. Dostoievski se salveaza de disperarea totala, cum se salveaza si Kierkegaard, pentru ca in final crede in Dumnezeu. Se mai salveaza si cei ca Nietzsche, Rimbaud si alti atei inversunati, care vad in Dumnezeu un dusman, caci pentru a exista ca dusman, Dumnezeu trebuie in primul rind sa existe. Dar, pentru un existentialist ateu ca Sartre, se pare ca nu exista alta cale decit disperarea pura.” (Ernesto Sabato)