Sentimentul straniu al vieții

Profesorul Aurel Codoban construiește scenarii teoretice strânse și clare (dacă gândul tău e limpede, căci ruminat îndelung, expresia nu poate fi decât limpede și ea, credea D.D. Roșca, cel dintâi invitat la noul simpozion al ideilor), în marginea cărora provoacă neobosit exerciții aplicative, demontări cu schepsis, răsfrângeri surprinzătoare, cu aceeași gesticulație calmă, rafinată și tandru ironică. Tandra ironie e detectabilă, de altminteri, în tot ce scrie A.C.: pătrunde în miezul fierbinte al subiectului înarmat cu bibliografii străbătute la pas și în ritmul gândului alert, dar și cu fine, subtile intuiții, păstrând mereu o distanță sinonimă cu atingerea. Să mai adaug aici inconfundabila grație a frazei care face ca o convorbire cu el (lectura capătă, în cazul cărților sale, această înfățișare de taifas inteligent) să fie mereu firească și eliberată de prejudecăți.

Prima – și una, în esență, radical dificilă – este ideea că viața, așa cum o cunoaștem noi, ar exista, din întreg Universul, numai aici, pe Pământ. În sensul unicității ei absolute, numesc asta o singularitate.

A doua idee dificilă, dar totuși mult mai ușor de acceptat este aceea că înțelegerea aparține exclusiv vieții. Susținerea ei necesită însă o elaborare abstractă și fastidioasă pentru că presupune compararea cu o viitoare posibilă Inteligență Artificială, de vreme ce raportarea logică la Divinitate ar fi, astăzi, o opțiune mai puțin fericită.

Diferit de aceste două instanțe, care înseamnă, esențialmente, cunoaștere, viața este înțelegere. Inteligența Artificială – și Dumnezeu – ne pot cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, dar, cu toate acestea, nu ne pot înțelege. Înțelegem numai grație și în limitele vieții și, mai ales, înțelegerea este cea care ne motivează pe noi, oamenii.

Cel mai probabil, prima formă de viață străină (alien) pe care o vom întâlni – și cu care ne vom putea compara – va fi cea produsă de om: viața Inteligenței Artificiale…

Subiectivitatea este legată de capacitatea de a spune o poveste, iar conștiința eului emană din autopercepția protagonistului unei istorii personale, pe care o spune memoria.