Sertarul cu ura

Poezia Ancai Zaharia e biografico-existentiala & cotidiana, directa si sincera cind e existentiala si dura, ironica sau la limitele disperarii cind e cotidiana (vezi intilnirile cu cersetorii, de exemplu).
Atit biograficul & existentialul, cit si cotidianul sint pe doua nivele, de doua feluri: din prezent si din trecut. Prezentul (brasovean) e cu cersetori si cautatori prin tomberoane, trecutul e cu violente familiale (din Moldova lui Stefan cel Mare), horror chiar si pentru prezent („dar in moldova mea totul se poate intimpla (…) eu cit am stat acolo credeam ca asa este toata  lumea/si probabil de asta ma uitam numai la filme thriller si horror / pentru ca-mi place realitate“). Exemple? Tatal betiv isi terorizeaza/bate nevasta si copilul cind „are chef muschii lui“. Unica data cind le ia ceva e de ziua lor de nastere (in aceeasi zi), dar inainte sa le dea marile cadouri (o pereche de chiloti cu floricele mamei, si „un biscuite expirat la copil“ – „ca e ziua lor, la amandoua“).

Ca stare, Anca Zaharia ne poate aminti de stramosul ei din Bacau, doar ca Anca reuseste sa se detaseze de cele traite (probabil), in textele ei realitatea pare vazuta de un altul, de aceea acea stare modernista md se imbraca in straie postmoderne, combinate cu ironie (neagra, dar uneori si in culorile unor fuste…) & sarcasm & …ura, ceea ce n-o sa prea gasim la Bacovia, oricit l-am reciti.

In orice caz, poezia Ancai-Elena Zaharia e dura si directa, iar dupa ce o dezbraci (imaginar) de procedee & tehnici poti vedea verdicte & concluzii taioase & nemiloase: „fiecare punct negru e un raspuns/fiecare rid de la coltul gurii/e o intrebare/fiecare cuta de grasime de pe burta/e o revolta muta si apoi resemnare trista“. Stari si sentimente exprimate cu multa exactitate, ca-ntr-o strofa din poemul 59: „daca nu apesi la timp/mori / daca apesi mai devreme/cu o secunda/mori“. Un debut foarte tare. Lectura utila si… placuta!  Mihail Vakulovski