Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Totu-i bine când se sfârșește bine • Măsură pentru măsură

în stoc
SKU
a228850
24.95 LEI

„O performanță impozantă, o întreprindere curajoasă, laborioasă.” (Andrei Pleșu)

Shakespeare a scris comediile-problemă interpretate aici între Hamlet și celelalte mari tragedii. Persistă „greața de sex” din Hamlet, subiectul comic e tratat tragic, morțile sunt evitate in extremis, iar în final se anunță nunți forțate. Bărbați depravați încearcă să profite de femei virtuoase, dar sunt înșelați, iar în patul lor este strecurată pe ascuns partenera legitimă. Piesele se termină cu bine, dar rămâne gustul neplăcut al iubirii silite, al mariajului de complezență. Rămân, mai ales, din aceste drame dialectice, interogațiile morale despre adevărata noblețe, despre naștere și merit, despre dreptate și milă, despre providență și har.

 

Adrian Papahagi s‑a născut la Cluj în 1976. Este doctor în studii medievale al Universității Sorbona (Paris IV), conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj și director al Centrului de Istoria Cărții și a Textelor (CODEX). A predat la Sorbona și la Institutul Catolic din Paris, a efectuat stagii doctorale și postdoctorale la Oxford și Londra, a fost bursier al guvernului francez la École Normale Supérieure și bursier al Colegiului Noua Europă. Volume publicate: Boethiana mediaevalia, București: Zeta Books, 2010; ABC‑Darul creștin‑democrației (cu ilustrații de Devis Grebu), București: Curtea Veche, 2012; Vocabularul cărții manuscrise, București: Ed. Academiei Române, 2013 (coord.); Wyrd. Ideea destinului în literatura engleză veche, Cluj: Eikon, 2014; Creștinul în cetate. Manual de supraviețuire, Iași: Doxologia, 2017; Manuscrisele medievale occidentale din România. Census, Iași: Polirom, 2018 (coord.); Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Visul unei nopți de vară • Cum vă place, Iași: Polirom, 2020, Titus Andronicus • Hamlet, Iași: Polirom, 2021, Totu-i bine când se sfârșește bine • Măsură pentru măsură, Iași: Polirom, 2021, Sonete • Romeo și Julieta (ediţia a II-a), Iași: Polirom, 2021.

Mai multe informații
EdituraPolirom
ISBN 9789734687398
Număr de pagini 192
Formatul cărţii 11 x 18 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
height 0
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsShakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Totu-i bine când se sfârșește bine • Măsură pentru măsură
Rating-ul tău