Dimensiune fundamentală a existenței omului, sacrul se infuzează în lume prin misterul său greu de elucidat cu instrumentele rațiunii și ale disciplinelor tradiționale. Nu întâmplător, astăzi, antropologia religioasă, hermeneutica biblică, fenomenologia și istoria religiilor, dar și o serie de științe din arealul psihanalizei ori al sociologiei diacronice acordă o deosebită importanță orizontului hierofanic în care Cerul și pământul, spiritul și materia se întrepătrund în lumina mirabilă a revelației. Dintr-o asemenea perspectivă pluridisciplinară, Teodor Baconschi explorează cu minuțiozitate și rigoare academică morfologia culturală a deriziunii, mecanismele și practicile râsului reflectate în scrierile Părinților greci, rolul tradiției în literatura patristică răsăriteană, precum și structurile antropologice ale imaginarului religios din perioada celei de-A Patra Cruciade. Concluziile, fascinante prin noutatea unui asemenea filon de abordare, nuanțează principalele categorii ale antropologiei religioase, conferind un loc privilegiat râsului patristic, cosmografiei politice din lumea bizantină și documentelor epigrafice esențiale pentru istoria isihasmului.

„Creştinismul răsăritean gândeşte cuplul sacru-profan în perspectiva unei dialectici sintetice, spre deosebire de catolicismul medieval, care examinează acest binom în termeni ierarhici, dacă nu cumva antitetici. Tocmai această diferenţă (şi consecinţele ei asupra regimului patristic al râsului) s-a străduit lucrarea de faţă s-o pună în evidenţă. Percepută multă vreme ca fiind mai posomorâtă decât fusese Occidentul latin înainte de renaşterea franciscană, civilizaţia bizantină a fost, credem, cea din urmă societate tradiţională capabilă să dezamorseze, prin mijlocirea a ceea ce numim o sacralitate deschisă, conţinuturile subversive ale deriziunii.”

Teodor Baconschi