Sinele. Bazele și implicațiile unui concept central din psihologia analitică

Oricine are de-a face cu conceptul jungian de Sine se confruntă cu întrebări despre imaginea omului, idei despre Dumnezeu, divin și credință. Jung consideră că este necesar să se ocupe de aceste subiecte din punct de vedere psihologic, deoarece au efecte de anvergură asupra modului în care oamenii trăiesc și relaționează, dar, de asemenea, influențează și atitudini etice, ideologii, procese sociale și modele terapeutice. Prin urmare, cititorului i se cere să aibă un anumit grad de deschidere față de conceptul de Sine și e util ca el să se raporteze „fără prejudecăți" la ideile descrise. Scrisă într-un limbaj ușor de înțeles și pentru cei neinițiați și punând în discuție teme majore, precum destinul, nașterea, moartea, timpul, frumueșea, cartea de față este menită să ajute cititorii să-și perceapă mai conștient propriile idei și credințe, precum și influența acestora asupra imaginii de sine și a viziunii despre lume.


Din punct de vedere psihologic, grecii considerau Sinele sursa distrugerii și a grandorii. Abia capacitatea de a diferenția influențele transpersonale de cele individuale le-a dat posibilitatea grecilor să nu cadă pradă nici autodevalorizării nemăsurate, nici aroganței. Înțelept era acela care trăia în relație cu Sinele și putea să deosebească lucrurile de care nu putea dispune de cele pe care le putea controla, respectiv face. Dar deosebirea nu era întotdeauna foarte simplu de realizat, căci trecerile de la domeniul de răspundere uman la cel divin erau considerate fluide. Această ultimă imprecizie pretindea să se țină seama de Sine și de Eu.
Renate Daniel