Singură la 40 de ani: confesiunile unei nefamiliste

Absolveam, acum aproximativ douăzeci și cinci de ani, Facultatea de Biologie cu câteva certitudini și cu foarte multe întrebări. Aflasem, în urma cursurilor de biochimie, biologie celulară, microbiologie, genetică, biofizică și multe altele, cam ce se petrece în natură și în celulele din corpul nostru, dar nu aflasem ceea ce mă interesa cel mai mult pe mine, anume ce este, în modul cel mai concret cu putință, viul din noi? Ce este acest ceva în virtutea căruia suntem conștienți, raționăm ori putem să evaluăm sentimentele și emoțiile pe care le trăim? Nu aveam nici o îndoială că toate aceste potențiale ale noastre sunt însușiri ale viului din noi, și nu ale unor substanțe chimice, oricât de complex ar fi ele structurate și împletite funcțional. Dar ce este acest viu? Poate să fie această obsesie a mea obiectul unei cercetări de laborator? În ce laborator puteam să studiez natura viului din noi? Aveam certitudinea că în nici unul, cel puțin nu într-unul din România, dar grație internetului, am avut acces la studii și informații de ultimă oră, la care nu aș fi ajuns niciodată prin muncă individuală într-un laborator de cercetare din România. Toate rezultatele experimentelor din cele mai moderne laboratoare și centre universitare ale lumii îmi stăteau la dispoziție non-stop. Le-am rumegat cu aviditate, ani la rând, zilnic, încercând să găsesc puntea dintre cele două realități. Cartea de față este rezultatul acestui efort.