Singurătatea bărbaților

în stoc
SKU
a243518
31.00 LEI
Pe scurt

Carmen Firan este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru şi scenarii de film. Din 2000 s-a stabilit la New York. A publicat peste 30 de volume de poeme, nuvele, povestiri şi eseuri, în România şi în Statele Unite ale Americii.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi PEN American Center din New York. Între 1997-2002 a fost director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Este co-editor al antologiei de poezie americană contemporană Locul Nimănui (Cartea Românească) şi antologiei de poezie română modernă şi contemporană Născut în Utopia (Talisman Publishers) SUA, 2006, precum şi co-editor al antologiei Străin acasă. Poezie contemporană americană cu accent (Numina Press, Los Angeles, 2008). Opera sa apare în traducere în reviste, antologii sau în volum în Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia. Susţine conferinţe şi lecturi literare la universităţi americane şi la colocvii internaţionale din Statele Unite ale Americii şi Europa.

„Un mister existențial forțează o femeie să-și înțeleagă rostul vieții. Pe parcursul acestei aventuri ea pătrunde pe vrute sau nevrute într-o Terra Incognita, în interiorul vieții bărbaților pe care i-a iubit, rănit, și, în sfârșit, acceptat. Împăcarea prin ieșirea din sine este posibilă.

Mimi este un personaj memorabil, construit cu măiestrie, care se dezvoltă într-o lume ce se infantilizează. Succes și bani trecuți prin sita unor observații acute schițează portretul unui exil complex. Am devorat traseul acestei eroine: nu am bănuit nici ce i se va întâmpla, nici ce va reuși să înțeleagă. Singurătatea bărbaților este un roman perfect. Scris cu sensibilitate și o sagacitate rară, această carte conține un veac de înțelepciune despre timp, vârstă, dragoste și soartă, creând un gen de suspans rar azi în literatură.”

Andrei Codrescu

„Singurătatea bărbaților – un dosar cu pagini albe, în jurul căruia se (re)scrie drumul unei femei. O poveste alertă ca un film polițist, subtilă ca un buchet de simboluri care leagă atent trecutul de prezent.

Temele predilecte ale autoarei – evadare/emigrare și căutare, succes/bogăție și ratare, creație și pasiune/procreație, dez-echilibru, culpă și împăcare – se întrepătrund într-o construcție rotundă și plină de înțelesuri. Pentru că arta (ca și relația de cuplu) poate fi, deopotrivă, libertate și încătușare, nebunie și terapie, iluzie a tinereții fără bătrânețe și spaimă a dispariției numelui după trecerea în neființă…”

Elena Ștefoi   

„Un roman care are multe calități, dar mai ales una foarte rară în proza românească: faptul că se citește ușor, deși e complex și plin de umanitate.”

Mircea Cărtărescu

„O poveste în stil clasic cu un ritm modern, despre șansele și neșansele emigrației, viață și literatură, femei în lumea bărbaților, răsturnări de situație și mister care prind cititorul – în ambianța cotidianului american al zilei, privit la firul ierbii.”

 Ioana Ieronim

Mai multe informații
EdituraTracus Arte
ISBN 9786060233916
Număr de pagini 214
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsSingurătatea bărbaților
Rating-ul tău