Singurătatea lui Adam

Clipele dezolării, pe care le încoronăm cu iluzia lucidităţii ultime, sunt o farsă lipsită de echivoc. Pe punctul de a-şi pune laţul de gât, individul îşi rezumă gândirea, viaţa, la concluziile celui care ar fi avut soluţia tuturor lucrurilor, dacă nu ar fi fost nevoit să îşi poarte în cârcă viaţa, efortul gândirii... sau fatalitatea de a trăi printre oameni. Nu vom înţelege în ruptul capului că momentele depresiei ţin mai degrabă de arta de a nu exista decât de clarviziune, această filozofie a decesului.
Indivizii care cred că morala va salva societatea de la marasm şi delir sunt cei care se vor ucide unii pe alţii pentru a-şi impune reţetele mântuirii. Dacă avem vreun viitor pe pământ, acesta aparţine moraliştilor torţionari. Se conturează astfel o selecţie a celor care merită să stăpânească pământul – şi se pregăteşte în acelaşi timp eliminarea celor care ar dăuna acestui paradis necompromiţător. Să nu uităm că paradisul exclude orice alternativă.