Singuratatea nu-si negociaza hotarele

Vasile Nedelciu, prin noua sa carte, Singurătatea nu-și negociază hotarele, afirmă o voce lirică distinctă între colegii săi de generație; poetul debutînd în presa literară de peste Prut în 1974. Cu o frunte brăzdată de riduri ca o tăbliță cu hieroglife, poezia sa este însoțită de o ironie fină, distinsă, umbrită firesc, de autoironia celui păscut de nevoile vieții. În Cărțile și prietenii constată: Dar ce ne surprinde mai mult la această poveste/ e că, avînd în sfîrșit casă și masă,/ cu toate cărțile adunate grămadă,/ rîndul prietenilor s-a rărit simțitor. Cartea oferă cititorului posibilitatea de a accede la o poezie încărcată de o ideatică plină de consistența unei existențe în haina realității de neocolit și care își refuză pastelul. Își cunoaște destinul, unul asumat civic, dar, mai ales liric, cînd își spune: Și de tine depinde ce va spune ziua de mâine despre ziua de azi. El știe că se poate muri pentru un nume și nu pentru un chip, însoțit constant de o puritate pe care doar copilăria ți-o oferă. Pe cît este de frondeur, în aceeași măsură este și un elegiac inspirat. Se întreabă, cu miez: Oare e de ajuns să plec/ ca să se vadă că sunt? Avem și o sublimă asumare a satului, dincolo de blagiana: veșnicia s-a născut la sat. Întrebarea la care nu poți răspunde este un elegant dialog, plin de mare adîncime de suflet la fel în Viața-i frumoasă, care-i astfel pentru că-i scurtă. Vasile Nedelciu străbate universul unei vieți care își cere dreptul la neuitare, recunoscînd că nu-i singurul care caută dreptatea/ cu pumnalul poeziei în mîini, cum fac întotdeauna poeții. - Cassian Maria Spiridon