Singuraticul

Un mic-burghez de vârstă mijlocie – un funcționar singuratic și plictisit –, al cărui nume nu-l cunoaștem, moștenește o sumă enormă de bani după moartea unchiului său din America. Își dă demisia de la locul de muncă, unde lucra de cincisprezece ani, și se mută într-un apartament mult mai mare, în care, printre altele, își petrece timpul gândindu-se la moarte.

Are o scurtă aventură cu chelnerița de la restaurantul unde mănâncă regulat, dar nici asta nu-i domolește anxietatea. Când izbucnesc violențe în apropierea casei lui, se alătură revoluționarilor din stradă și vede această demonstrație ca pe o ilustrare a propriei catastrofe interioare, căci norocul neașteptat nu a dus decât la singurătate, disperare și nebunie.

Comparat adesea cu Străinul de Albert Camus sau cu Greața de Jean-Paul Sartre, Singuraticul, publicat în 1973, este unicul roman scris de Eugène Ionesco. Volumul de față reprezintă nu o extensie a gândirii pesimiste sau nihiliste, ci o radiografie plină de compasiune a singurătății umane.

„Ionesco analizează cu mare pricepere o temă care apare în multe dintre piesele sale – frica de moarte. Aici, frica nu reprezintă o preocupare intelectuală la modă, ci mai degrabă o durere viscerală permanentă.“

The New York Times