Șoaptele
Greg Howard este un scriitor american care abordează subiecte ca maturizarea, iubirea sau aventura cunoașterii dintr-o perspectivă LGBTQ. La fel ca personajul principal din romanul Șoaptele, a crescut în Carolina de Sud, într-o familie cu principii religioase stricte. Mama lui a murit pe când el avea cinci ani, lăsându-i în inimă o rană care nu avea să se mai vindece niciodată. La un moment dat, a fugit de acasă pentru a-și împlini visul de a deveni compozitor. În cele din urmă, a optat pentru literatură și a publicat până acum patru romane, apărute în mai multe ediții.
Legenda spune că, dacă le aduci ofrande, Șoaptele îți vor îndeplini cea mai arzătoare dorință. Dar ce-și dorește Riley, un băiat care se îndreaptă cu pași repezi spre adolescență? Viața lui e tristă și are o mulțime de necazuri – la școală, la biserică, acasă.
Provenit dintr-o familie extrem de religioasă, e chinuit de remușcări fiindcă e diferit de ceilalți băieți, cărora le plac fetele. Iar acum, ființa cea mai apropiată, mama sa, a dispărut fără urmă. L-ar putea ajuta Șoaptele s-o găsească? Mai ales că drumul prin pădure e presărat cu primejdii pentru care îi trebuie tot curajul din lume și cu mistere pe care nimeni nu le-ar putea dezlega – nimeni, în afară de el.
O inegalabilă explorare a puterii narațiunii, dar și a pericolelor sale, printre care negarea de sine și escapismul.
Cu sensibilitate și talent literar, Howard stăpânește excelent teme precum identitatea sexuală, stima de sine, pierderea celor dragi și prietenia.
O narațiune realistă despre maturizare, prietenie și despre ce înseamnă să pierzi pe cineva, o poveste cu o tușă de magie și umor.
Un memorabil puzzle psihologic.
O cercetare meditativă și emoționantă a traumei, a durerii sufletești și a puterii imaginației.
| Editura | Curtea Veche |
|---|---|
| ISBN | 9786064408617 |
| Traducător | Mirela Iacob |
| Număr de pagini | 232 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | brosata |
| Data apariției | 2021 |
| Premii | Nobel 2010 |
| Nou | Nou |


Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou