Soare peste Auschwitz

A fost soare peste Auschwitz. Nu l-am văzut eu, nu l-au trăit șase milioane de oameni, dar a fost întotdeauna acolo. A strălucit cu mai mult curaj după iulie 1944, și-a recăpătat locul pe cer în ianuarie 1945; mulți nu l-au găsit nici azi. Ei sunt cei care trebuie să știe, și mai apoi să creadă, vorba Annei Frank, că poți să vezi lumea din pod și de la Auschwitz. Adică poți să ierți. Viața post-Holocaust nu înseamnă că antisemitismul s-a încheiat, nici că lumea evreiască e scutită de ură, atât din afara, cât și din lăuntrul ei. Însă dacă rămâne ceva după Auschwitz, sunt convinsă că lumea cu care ne alegem e una în care se va muri mai blând, se va ierta mai puțin și se va iubi mai mult. Lumea asta va fi frumoasă atât cât încape în ea iertare, iubire și, vorba lui Camus, o moarte fericită. Pentru foarte puțini oameni, aceeași lume va fi sublimă pentru că ei pot ceva ce niciunul dintre noi, în rest, nu poate. Să ierte, fără ca prin asta să iubească mai puțin. Aceasta este o carte despre impardonabil, cu toate neîmpăcările lui, fără a fi despre resentiment. O carte care pune morala în disconfort, chestionând ce se întâmplă atunci când iertarea poate deveni un gest imoral și ce înseamnă că lumea post-Holocaust este una a impardonabilului? Așa s-au născut aceste rânduri, fără ca prin paginile de aici să reiau ceva din ceea ce face obiectul meditațiilor mele despre spațiile concentraționare, atrocitățile în masă din secolul XX, lagăre și gulaguri, despre genealogia antisemitismului și locul ei în rândul originilor totalitarismului. - Oana Șerban