Strigoiul

Epuizat din stoc
SKU
a222563
57.75 LEI
Pe scurt

Isaac Asimov (1920-1992) este unul dintre „cei trei mari autori” ai literaturii SF, alături de Arthur C. Clarke și Robert A. Heinlein.

S-a născut în Rusia, dar la trei ani a emigrat cu familia în Statele Unite. A studiat chimia și în 1948 a obținut doctoratul în biochimie. A publicat peste 500 de cărți (romane, culegeri de povestiri, popularizare științifică, memorialistică și poezie).

"Aș fi foarte mulțumit ca, la vârsta de 80 de ani, să văd tipărit cel puțin romanul Strigoiul, care încheia subiectele mele de la țară și care putea fi și de actualitate, dovedind izvorul multor tragedii sătești în setea de pământ a țăranilor, în simțul proprietății individuale. Eroul romanului își câștigă numele de „strigoiul”, chiar prin această lăcomie de pământ, de avere particulară. Romanul mai includea unele obiceiuri tradiționale, de cari eram conștiu că vor dispare cu timpul – după cum unele au dispărut și până acum. Voiam să rămână pentru cerce[tă]torii de mai târziu un sat din Ardeal, așa cum a putut evolua în 4 5 decenii după Revoluția din 1848."

Ion Agârbiceanu

Mai multe informații
EdituraVremea
Colecție Mica Roma XXI
Ediția cărții II
ISBN 9786060810414
Traducător Ana-Veronica Mircea
Număr de pagini 732
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
Premii Nobel 2010
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsStrigoiul
Rating-ul tău