Şuşmanii. Epopeea anticomunistă din Apuseni (1948-1958)

în stoc
SKU
a290445
68.00 LEI
Pe scurt

Lucrarea de față ilustrează foarte bine ceea ce, îndeobște, istoricii cunosc, anume că cercetarea trecutului nu este deloc o misiune simplă și, mai ales, nu poate fi considerată niciodată definitiv încheiată. Astfel, în urmă cu mai bine de 27 de ani istoria opozanților anticomuniști din Munții Apuseni (inclusiv a celor din Grupul „Teodor Șușman”) putea fi făcută exclusiv pe baza mărturiilor orale ale unora dintre cei care au supraviețuit regimului totalitar încheiat prin Revoluția din 1989. Însă unii dintre cei care au fost participanți direcți sau martori la evenimente nu mai erau în viață, iar alții nu aveau încă disponibilitatea de a povesti, aflându-se încă sub imperiul temerilor trecutului. […]

O înțelegere mai profundă a fost posibilă, însă, abia după ce au putut fi accesate zecile de mii de file cuprinse în dosarele membrilor Grupului și ale susținătorilor. […] În volumul de față, dedicat „Șușmanilor”, Cornel Jurju reușește ceea ce orice istoric onest își dorește, anume să își poată dezvolta narațiunea având la bază cât mai multe surse posibile. Astfel, el pune împreună informații din documente întocmite de autoritățile vremii, din mărturii de istorie orală, presă, lucrări publicate și surse web, realizând – fără nicio îndoială – cea mai amplă și completă analiză a unui grup de luptători anticomuniști care s-a scris până acum la noi în țară. (Cosmin Budeancă)

Mai multe informații
EdituraRatio et Revelatio
Colecție Historia
ISBN 9786306657346
Număr de pagini 466
Formatul cărţii 14,5 x 20,5 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2025
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsŞuşmanii. Epopeea anticomunistă din Apuseni (1948-1958)
Rating-ul tău