Tamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei

Epuizat din stoc
SKU
C209436
30.24 LEI
Pe scurt

"Puternică şi violentă ca bomba de la Los Alamos, mieroasă sau miunată ca pisicile desenelor animate, frumoasă cât s-a putut, sperioasă şi piţigăiată, melancolică sau tandră ca filmele indiene, dansantă şi ţopăitoare, când cele de vârsta ei s-au vândut de mult resemnării, cântând în falset ca mine sau <pe bune> ca Frank Sinatra, imprevizibilă ca ziua de mâine, Tamara Buciuceanu este o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască." Horaţiu Mălăele

"Cu siguranţă că Tamara Buciuceanu-Botez, cea pe care o iubim cu toţii, pe care am aplaudat-o de atâtea ori, profesoara „Isoscel“ pentru generaţii de cinefili, eroina a zeci de piese unde inteligenţa, subtilitatea şi umorul smulg admiraţia unui popor întreg, este imaginea însăşi a firescului, a agerimii, a bunăcuviinţei aceluiaşi popor. Pentru doamna Tamara, sigur este că viaţa i-a fost teatrul, iar teatrul i-a fost viaţa. Aşa cum poate i-a menit-o de mult, de mult de tot „îngerul vestitor“ de la Tighina." (acad. Răzvan THEODORESCU)

Mai multe informații
EdituraLitera
ISBN 978-606-686-083-3
Număr de pagini 192
Formatul cărţii 14x21
Data apariției 2013
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsTamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei
Rating-ul tău