Țărmurile liniștii. Poeme alese

Papa Ioan Paul al II-lea

Ales Papă în 1978, Ioan Paul al IIlea a deschis unul dintre cele mai marcante pontificate ale epocii moderne, devenind o voce profetică într-o lume aflată la răscruce. Prin fidelitatea neclintită față de Evanghelie și prin autoritatea sa morală, a contribuit decisiv la renașterea spirituală și civică a Europei de Est, sprijinind mișcările pentru libertate și demnitate umană, între care se distinge „Solidaritatea” din Polonia. Supraviețuind atentatului din 13 mai 1981, și-a continuat misiunea cu aceeași forță interioară, devenind un simbol al curajului și al slujirii neobosite. Sub conducerea sa, Sfântul Scaun a cunoscut o amplă deschidere diplomatică, trecând de la 84 la 172 de relații oficiale între 1978 și 2003. Prin numeroasele sale călătorii apostolice, a promovat dialogul ecumenic, interreligios, apropierea dintre popoare și o cultură a păcii.
Trecut la cele veșnice la 2 aprilie 2005, a fost beatificat în 2011 și canonizat în 2014, rămânând una dintre marile conștiințe spirituale ale secolului XX și un arhitect moral al libertății în Europa.

***
Mâinile sunt peisajul inimii. Mâinile crapă uneori
ca defileurile prin care trece, nedefinită, o stihie.
Aceleași mâini pe care omul abia le deschide
când sunt frânte de oboseală
și vede că, datorită lui, ceilalți oameni umblă liniștiți.
Mâinile sunt un peisaj. Când crapă, atunci în răni
se-ntețește durerea fizică, zvâcnind liber, ca un izvor.
Dar omul nu se gândește la durere.
Durerea în sine nu este o dimensiune,
iar adevărata-i mărime, pur și simplu, el nu știe s-o spună.

Karol Wojtyła